SPCU va absorbi doua companii cu pierderi - 01 septembrie 2010
Administratorii firmei de panificatie Boromir Prod Buzau (SPCU) propun actionarilor fuziunea cu alte doua societati din grupul Boromir, respectiv Boromir Pan si Eurostar Invest, ambele din Buzau, operatiunea urmand sa fie discutata in AGA din 4 octombrie. Boromir Prod, care anul trecut a avut afaceri de 134 de milioane de lei (31,6 milioane de euro) si un profit net de 3,15 milioane de lei (743.000 de euro), va absorbi cele doua firme care au avut afaceri cumulate de 1,24 milioane de lei si pierderi de 1,18 milioane de lei. Cele doua firme dispuneau la finele anului de capitaluri proprii de peste 8 milioane de lei. Boromir Produ Buzau este una dintre companiile de pe Bursa care au intrat in ultimii doi ani in vizorul fondurilor de investitii locale si straine, datorita profilului defensiv si rezultatelor. Compania a reusit sa atraga la inceputul anului circa 12 mil. lei din piata printr-o majorare de capital. Actionarul majoritar al companiei este grupul Boromir Ind din Ramnicu Valcea, controlat de omul de afaceri Constantin Boromiz si alte persoane fizice, care detine 64,6% din actiuni. Actiunile SPCU au scazut ieri cu 1,4%, la 0,276 lei, capitalizarea companiei fiind de 68 mil. lei (16 mil. euro).