Sima a dus Bursa pe minimul istoric... de incredere - 15 octombrie 2012

De la TradeVille.ro wiki

Daca ne-am obisnuit cu prezenta periferica a pietei de capital in opinia publica romaneasca, in acord cu nejunsul acesteia de a nu fi sursa de finantare pentru economia nationala, la sfarsitul saptamanii trecute mediul bursier a reusit sa treaca peste obstacolele mediatice obisnuite si sa intre in atentia publicului. In sens negativ! Disparitia lui Cristian Sima, seful WBS Holding, care ocupa vremelnic si calitatea de presedinte al Bursei din Sibiu, a starnit interes in media, in conditiile in care s-a aflat ca acesta a pierdut banii clientilor.Personalitatea controversata a celui disparut, conexiunile acestuia in mediul politic si financiar, sumele implicate (pierderile se ridica la doua milioane de euro si doua milioane de dolari, potrivit unei scrisori trimise chiar de Sima), notorietatea personajelor pagubite a constituit reteta unui show mediatic care, prelungindu-se, este in masura sa erodeze inca si mai mult increderea in investitiile pe piata de capital."Sunt momente care vor lasa dare mai adanci decat le putem anticipa astazi", a declarat pentru Curierul National Pompei Lupsan, vicepresedinte al Bursei de Valori Bucuresti, mentionand ca scandalurile Olchim si Sima deterioreaza perceptia publica asupra pietei de capital. Cuvantul de ordine pentru functionarea acesteia il constituie increderea, iar tocmai aceasta are acum de suferit in urma unui serial mediatic avand in centru un personaj exotic, a mai spus Lupsan.Vor fi multi cei care se vor teme sa nu devina victimeComunicatele din ultimele zile ale Asociatiei Investitorilor pe Piata de Capital (AIPC), Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Asociatiei Brokerilor si Sibex au prezentat cazul lui Cristian Sima, cu pierderi integrale ale banilor clientilor, ca pe unul izolat insa demersurile organizatiilor si institutiilor de mai sus se estompeaza in relatari senzationale despre "escrocul fugar".Riscul cel mai mare este acela de a mentine oamenii departe de mediul investitional intr-un rastimp in care coagularea capitalului autohton sub toate formele sale este necesara pentru revigorarea economiei nationale. Cei cu bani multi afla ca sume foarte mari pot fi pierdute integral, iar cei care detin economii mai reduse se vor feri inca si mai mult, perceptia fiind aceea a unui joc de culise pentru initiati, in care adesea apar escroci, si unde, de vreme ce inclusiv cei mari cad victime, cu atat mai mult ei pot fi curatati.In ce context survine "cazul Sima"Dupa cum pietei fondurilor mutuale i-a trebuit cinci-sapte ani pentru a restaura increderea dupa fraudele care au condus la prabusirea SAFI si FNI, la fel, piata de capital primeste o noua lovitura majora intr-un context care nu era oricum favorabil mediului investitional.Bursa se afla intr-un impas major. Picajul cotatiilor din 2007-2008 a lasat pierderi grele in portofoliile celor care facusera pasul catre piata de capital in anii escaladarii balonului speculativ si, in lipsa performantei la nivelul cotatiilor din ultimii ani, investitorii noi au intarziat sa vina. Asa ca numarul de conturi active de la Bursa de Valori Bucuresti s-a redus la cateva mii. Lichiditatea, in consecinta, s-a mentinut la niveluri derizorii. Ofertele publice au fost sporadice, iar calendarul de listari convenit de stat a fost in permanenta intarziat. Pe acest fond, scandalul legat de pierderile si plecarea intempestiva a lui Cristian Sima, vine sa mai adauge o piatra de moara pentru o piata de capital romaneasca greu incercata.Sima, un rol periferic intr-o piata pe care a considerat-o perifericaIronia sortii este aceea ca Bursa de la Bucuresti primeste o lovitura, fiind asociata cu un om care totdeauna a luat-o in deradere. Chiar si in anii 2005-2007, cand rulajele sporisera semnificativ la BVB, seful WBS Holding spunea ca piata locala de capital este nesemnificativa si nu este o piata in adevaratul sens al cuvantului. Strategia sa de atragere a clientilor a constat tocmai din asocierea sa cu plasamentele pe pietele straine. "Vrei sa investesti pe extern, te duci la Sima", cam aceasta era una dintre perceptiile din mediul investitional romanesc acum cinci-sase ani cand oferta de produse pe pietele internationale de capital ale caselor de brokeraj locale era destul de restransa.La nivel declarativ, Cristian Sima nu a fost interesat de titlurile lichide romanesti. In anul 2007 declara pentru Money Channel ca in piata locala nu are deschise decat pozitii speculative short la Sibiu si actiuni la companiile Nutricom Oltenita (NUTE) si Remarul 16 februarie SA din Cluj-Napoca (REFE) si ca nu este interesat de SIF-uri sau de actiunile bancare. "Banca Transilvania este interesanta acum prin prisma cotei de piata. Cand va avea cota de piata mare intr-o piata cu multe credite neperformate, nu va mai fi la fel de interesanta", spunea atunci Sima. In etapa euforiei bursiere, WBS Romania si-a instrainat pachetul de actiuni detinut la BVB catre banca de investitii americana Morgan Stanley pentru 10 milioane de euro. Sima a revenit in actionariatul Bursei de la Bucuresti, de unde s-a retras a doua oara, dupa ce nu a putut obtine o functie de conducere. Ulterior s-a implicat intr-un proiect la Bursa de la Sibiu, al carei presedinte si director general a devenit dupa o Adunare Generala a Actionarilor din octombrie 2011. Sima a mai devenit, in 2010, actionar majoritar al producatorului de vase emailate Ves SA Sighisoara, in prezent delistata, si unde a pierdut lupta pentru control cu salariatii companiei."Sima nu a fost un sustinator al pietei de capital romanesti, ci un vehement critic al acesteia", a amintit Pompei Lupsan adaugand ca acesta nu a alocat niciodata resurse importante pe bursa locala, intrucat aici nu a gasit produsele riscante, cu marja de unu la 100, pe care prefera sa le tranzactioneze. Acesta este si motivul pentru care a optat pentru un vehicul financiar inregistrat in insulele Virgine, WBS Holding.Vrei sa investesti? Fa-ti bine temele!Privind din punctul de vedere al plasamentelor realizate de societatea de tranzactionare a lui Cristian Sima, investitorii care au ales sa mearga alaturi de acesta au o parte importanta de responsabilitate. Lupsan spune ca si o casa atunci cand o cumperi, vrei mai intai sa o vezi si nu te lasi doar in seama a ceea ce iti spune brokerul imobiliar. La fel este si pe piata de capital, iar cei care si-au dus banii la WBS stiau ca aceasta societate realizeaza tranzactii in marja in pietele valutare si avand un nivel ridicat de risc.Acelasi lucru, il spune si consultantul financiar Florin Citu, intr-o postare pe blogul sau. "Ne intereseaza cum niste investitori privati este posibil sa fi pierdut o mare parte din banii investiti. Si ce daca? Investitorii pierd bani zilnic si nimeni nu se mai sesizeaza. De ce sa ne intereseze acum? Doar pentru ca unii dintre clienti sunt persoane publice?" In opinia sa, pericolul este altul si anume acela ca increderea in sistemul financiar sa se erodeze inca si mai mult, iar scandalul sa duca la reglementari chiar si mai dure ale pietelor financiare si ale pietelor in general. El ofera doua sfaturi pentru cei care vor sa investeasca: daca ceva suna prea bine ca sa fie adevarat, probabil lucrurile nu sunt tocmai in regula si acela de a-ti face bine temele inainte de a realiza o investitie.Din fata televizorului pare un film cu mafiotiPana la a-si face temele acasa insa multi dintre cei care dispun de economii ar putea sa nu se prezinte niciodata la examenul trecerii pe piata de capital. Scandalul recent lasa o umbra suplimentara de indoiala legata de institutiile din piata si de actorii ei. Demersul epistolar in serie a lui Sima face trimiteri la persoane activand in mediul politic, in CNVM si in SIF-uri care ar fi prinse in conspiratii si trafic de influenta. Asocierea acestora de numele lui Sima poate naste noi semne de indoiala pentru potentialii investitori. Perceptia tinde sa fie aceea a unui mediu al celor initiati - eventual escroci - si in care tu ca mic investitor sau actionar minoritar nu ai nicio sansa, iar pericolul de a-ti pierde banii este foarte ridicat.Pompei Lupsan spune ca, intr-adevar, mesajele acestea ale lui Sima decredibilizeaza piata. Aruncarea cu usurinta de nume de institutii si persoane, implicarea CNVM sau a politicienilor este hazardata. Teoretic, etica unui broker ar trebui sa includa si discretia maximala fata de clientii sai, ceea ce nu se vede in cazul lui Sima, cu toata experienta sa in pietele financiare.Tudor Chirila, bumerang de imagine pentru BursaUnul dintre numele atrase fara voia sa in scandal este cel al artistului Tudor Chirila, apropiat al lui Cristian Sima. Ironia face ca liderul trupei Vama Veche a fost ales in vara anului trecut vector de imagine intr-o campanie de popularizare a Bursei de catre BVB. Acum, tot demersul de atunci se poate intoarce impotriva operatorului de piata de la Bucuresti, in masura in care Chirila este unul dintre prietenii lui Sima."Salut! Sunt Tudor Chirila. Actor, muzician si investitor pasionat. Iar incepand de astazi vom invata cate ceva despre Bursa", asa incepea mesajul din clipurile publicitare difuzate de Antena3. "A fost un brainstorming intre colegii din executivul Bursei, dintr-o lista pe care s-au aflat mai multe nume. Ne-am oprit la el pentru ca are priza la tineri, targetul nostru", explica directorul BVB de atunci, Valentin Ionescu, alegerea lui Tudor Chirila ca vector de imagine. "Aveam nevoie de cineva care sa ajunga la oamenii care nu au auzit de Bursa", mai spunea Ionescu. Intre timp, cel care a ajuns in casele oamenilor prin intermediul televizorului este Cristian Sima!Sa mai te increzi sa ii dai in administare cuiva banii...Un alt mare neajuns pentru piata al "cazului Sima" este acela de a compromite ideea de cont discretionar. Intr-o piata "bear", in care performanta indicilor este negativa sau cotatiile se afla in deriva, un management activ al portofoliului este indicata. Unele case de brokeraj ofera astfel de servicii, insa produsul conturilor discretionare ar putea deveni mai greu vandabil dupa evenimentele recente.Investitorii nu trebuie insa sa fie descurajati sa isi incredinteze o tranzactionare activa a portofoliului unor profesionisti, spune Lupsan. Chiar daca acestia pun banii la dispozitia specialistilor, ei oricand vad situatia financiara, pot spune traderului sa inchida anumite pozitii sau chiar sa retraga banii. In plus, clientul poate lua decizii personale pe contul respectiv, la intelegere cu cel caruia i-a fost incredintata administrarea. Pe de alta parte, conturile discretionare pot fi constituite pentru operatiuni pe piata spot si nu in marja, cum au fost cele initiate de Cristian Sima.Trebuie sa mergem inainteMomentul este foarte delicat in conditiile in care statul pregateste o serie de oferte publice al caror succes deplin nu poate fi obtinut fara o participare semnificativa a clientilor de retail. Atunci cand activitatea de tranzactionare bursiera este insotita de astfel de socuri va fi greu sa ceri oamenilor sa vina cu incredere, de exemplu, la oferta Romgaz."Trebuie sa mergem inainte", ne-a declarat Pompei Lupsan. Dupa aceste momente neplacute pentru toata lumea este important sa avem si o poveste de succes, iar oferta publica de la producatorul de gaze naturale poate fi un astfel de pretext pentru a readuce piata de capital romaneasca in atentia opiniei publice dintr-o perspectiva pozitiva. "Ar trebui sa iesim din zona de neputinta", a conchis vicepresedintele BVB.