Sunt bani in piata - 04 martie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Ieri am consemnat la Bursa de Valori Bucuresti o sedinta verde, pe fondul unei lichiditati in crestere, rulajul din piata regular cifrandu-se la 40,17 milioane lei. Tonul aprecierilor a fost dat de titlurile celor cinci societati financiare, al caror indice BET-FI a inregistrat si cel mai important avans (+3,19%), pana la nivelul de 24.497,58 puncte, o rezistenta foarte importanta. Indicii BET si BET-C au urcat, la randul lor, cu 1,47% si, respectiv 1,26%. Structura intregii sesiuni a fost "bullish", cu o deschidere moderata urmata de o tendinta ascendenta pe parcursul intregii zile si o inchidere pe maximele intraday. 43 de titluri au consemnat cresteri, patru au stationat pe nivelurile de referinta ale sedintei de tranzactionare precedente, in timp ce doar 13 companii au pierdut la nivelul capitalizarii. Dintre primii zece emitenti din topul lichiditatii, cu exceptia titlurilor BVB care s-au mentinut pe palierul inchiderii de miercuri de 43 lei/actiune, in rest toti ceilalti au inchis pe verde."Sunt bani in piata. Nu imi dau seama daca sunt investitori autohtoni sau straini, dar se vede din volume ca exista interes", a declarat pentru Curierul National Leonard Visan, Deputy General Manager la Eastern Securities. El a aratat ca interesul s-a indreptat catre SIF-uri in conditiile in care Fondul Proprietatea nu mai aspira bani din piata. "Cred ca liderul dintre SIF-uri este SIF2 care a venit cu dividendul foarte atractiv de 0,09 lei/actiune, dar si cu propunerea ca randamentul dividendului sa fie de cel putin 5% daca actiunea este pana la 2 lei", a mai spus Visan. Ieri actiunile SIF Moldova (SIF2) s-au apreciat cu 3,27%, pana la pretul de 1,389 lei/actiune, pe fondul unor schimburi de 4,12 milioane lei.Gabriel Necula, director adjunct de operatiuni la Prime Transaction, a evidentiat ca pe segmentul SIF exista mai multi factori care se conjuga pentru a atrage interesul investitorilor. "Randamentul dividendului este destul de bun pentru aceasta perioada", a zis Necula adaugand ca este importanta nu numai repartitia pentru castigul rezultat din exercitiul financiar pe 2010, ci si stabilirea unor repere clare si pentru urmatorii ani. "Predictibilitatea politicii de dividend poate fi un lucru foarte important pentru investitorii institutionali si pentru fondurile de pensii, intrucat pot sti la ce se asteapta de la aceasta companie", a comentat brokerul de la Prime Transaction. Discutiile pe care le poarta Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) si Bursa de Valori Bucuresti pentru a permite SIF-urilor sa cumpere actiuni intre ele este un alt motor important al cresterilor din aceste zile. In plus, odata ce vor avea aceasta posibilitate, conducerile celor cinci societati financiare, dorind sa poata acumula pachete la celelalte SIF-uri, vor fi de acord si cu ridicarea pragurilor de detinere. In plus, a aparut si initiativa SIF2 de a lichidiza detinerea la BCR unde probabil SIF-urile vor actiona in mod concertat pentru gasirea unui cumparator si a unui exit comun, asa cum s-a intamplat la Bancpost. "Lucrurile se leaga intre ele si creeaza un sentiment pozitiv in piata", a rezumat Gabriel Necula.Leonard Visan nu crede insa ca reluarea discutiilor privind listarea BCR a avut un rol important pentru intrarile din aceste zile. "BCR este o poveste. Nu stim cum se va termina. Nu stim cum se vor misca lucrurile. Asta cu dividendul, in schimb, este concreta. Dividendul este foarte bun", a spus brokerul de la Eastern Securities.Tranzactiile pe titlurile SIF au depasit ieri cu putin 14 milioane de actiuni, apropiindu-se de lichiditatea de 17,42 milioane lei pe actiunile Fondului Proprietatea (FP), care insa au consemnat un avans mai modest, de 0,98%. Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au crescut cu 2,34%, pana la pretul de 1,487 lei/actiune pe volume de 5,31 milioane lei. Investitorii au manifestat un interes destul de mare si pentru titlurile SIF Transilvania (SIF3), care au totalizat rulaje de 2,41 milioane lei intr-o zi in care s-au apreciat cu 3,64%. Cel mai important avans l-au avut insa titlurileSIF Muntenia (SIF4), care au reunit si cele mai putine transferuri, in valoare de 0,87 milioane lei.Leonard Visan spune insa ca o confirmare a sustenabilitatii ascendente am avea-o doar la depasirea nivelului de 25.000 de puncte. "Acest prag este important, la fel ca si cel de 1,5 lei/actiune pentru titlurile SIF2. Daca este spart cred ca se poate duce pana in doi lei", a afirmat Visan. El a adaugat insa ca pentru ca indicele financiar sa isi continue cresterea trebuie ca politica de dividend sa fie la fel de curajoasa si pe celelalte SIF-uri. "Este de vazut daca isi permit. SIF2 a majorat plafonul de acordare a dividendului de la 30% din profit la 50% din profit pentru a putea veni cu aceasta propunere. E clar ca asta este motorul cresterii. In opinia mea, pare simplu", a mai zis Visan. El a adaugat ca investitorii care au intrat la timp si stau pentru incasarea dividendului pentru trei luni pot obtine un castig de 5%, care anualizat inseamna chiar 20%. Totusi, chiar inainte de AGA am putea avea o incetinire a avansului cotatiei. "In trendul asta este clar ca se arunca multi speculatori. La 1,4 lei/actiune vor incepe sa marcheze profituri. Ce rost are sa astepti un randament al dividendului de 5% timp de trei luni, cand ai facut 10% in doua luni? De la 1,4 lei/actiune in sus cred ca emitentul va deveni lichid pentru ca vor aparea marcari de castiguri", a explicat Leonard Visan.Gabriel Necula a indicat zona de 24.500 de puncte pe BET-FI la care s-a ajuns in sedinta de ieri ca o rezistenta relevanta: "Important va fi daca o va depasi pentru ca, in principiu, a fost un nivel de marcare de profituri. Abia dupa ce trecem peste si vom iesi din canalul in care am stationat in ultimele luni se creeaza premise pentru conturarea unor cresteri." Brokerul de la Prime Transaction apreciaza, de asemenea, ca sunt bani in piata si doreste sa vada spargerea pragului de 24.500 de puncte pe volume intrucat daca se va face pe cateva sute de mii de actiuni nu va fi o miscare sustenabila. Fondul Proprietatea a readus interesul pentru piata locala, chiar daca acesta se manifesta deocamdata doar timid. O confirmare a iesire a Romaniei din recesiune ar putea insa readuce investitorii la BVB in a doua parte a anului sau in 2012. Aprecierea leului pana la nivelul de 4,2 lei pentru un euro, ca si tranzactia deal pe titlurile BRD Société Générale, ar arata un interes in crestere pentru piata de capital romaneasca. In ceea ce priveste Bursa, Necula recomanda confirmare: "Daca se trece de pragul de 24.500 de puncte, ma gandesc acum ca pana la finalul anului am putea atinge 30-35.000 de puncte pe BET-FI. Aici ar fi un target posibil, chiar daca pe termen scurt am putea avea o miscare in zig-zag. As miza pe un trend de crestere dupa ce vom depasi 24.500 de puncte."Leonard Visan a amintit ca datele macroeconomice din Statele Unite ale Americii vin din ce in ce mai incurajatoare. "Din punct de vedere fundamental arata destul de bine", a declarat, la randul sau, Gabriel Necula. El vede doar doi factori de risc pentru perioada imediat urmatoare, si anume extinderea crizei din nordul Africii catre Orientul Mijlociu, precum si o reluare a discutiilor privind datoriile suverane ale tarilor din zona euro in conditiile in care in aprilie a.c. avem scadente importante pentru emisiunile de bonduri ale unor state cu probleme. "Cam acestea sunt principalele elemente negative intrucat la nivel de companii estimez evolutii pozitive", a intarit Necula.Leonard Visan a indicat principalul risc pentru pietele de actiuni din zona politicii monetare. Astfel, daca banii vor fi disponibili la costuri din ce in ce mai ridicate, activele riscante vor trebui sa inceapa sa se corecteze. Ieri, Banca Centrala Europeana a mentinut dobanda la 1%, iar presedintele institutiei, Jean-Claude Trichet a precizat ca oficialii nu isi fac griji fata de inflatia de 2,2%-2,6%. Visan crede ca o prima mutare ar putea veni dinspre Banca Angliei. Acolo ultimele decizii pentru mentinerea dobanzii s-au luat la voturi din ce in ce mai stranse. Intai a fost 7-2, apoi 6-3. "Poate vom avea 5-4 si apoi decizie de majorare de dobanda. In Marea Britanie 4% este o inflatie mare. In mod normal, ar trebui sa faca ceva", a spus Leonard Visan. El a adaugat ca pretul aurului trebuie urmarit ca un indicator despre ce se va intampla pe politica monetara. Acesta testeaza pentru a patra oara zona de la 1.420 USD/uncie. "Daca ramane in zona asta pentru o perioada fara sa se corecteze, sunt sanse sa urce catre USD/uncie. Daca intoarce poate cobori mult mai jos, dar pentru asta trebuie sa vedem majorari ale ratelor de dobanda", a conchis brokerul de la Eastern Securities.