Un om de afaceri din Alexandria sparge gheata pe Bursa cu primul IPO dupa doi ani si jumatate - 08 noiembrie 2010

De la TradeVille.ro wiki

Producatorul de pompe hidraulice Hidraulica UM Plopeni, controlat de omul de afaceri Danel Dinu din Alexandria, va derula incepand cu data de 12 noiembrie o oferta publica initiala de vanzare de actiuni (IPO) in vederea listarii la Bursa, aceasta fiind prima astfel de oferta dupa cea a Teraplast Bistrita (TRP) in luna aprilie 2008. Hidraulica isi propune sa stranga intre 10,7 si 12,2 milioane de lei de pe Bursa pentru cofinantarea construirii unei minicentrale fotovoltaice, investitie pentru care va beneficia de fonduri europene. "Noi avem un proiect cu fonduri europene care vizeaza productia de energie electrica din surse regenerabile, care este aprobat de doua luni si jumatate si avem nevoie de co-finantare. Demersurile de listare le-am inceput acum trei luni si jumatate. Incercam sa atragem finantare si listarea la Bursa nu se pare o metoda viabila", a declarat pentru Ziarul Financiar Ionel Dinu, presedintele Consiliului de Administratie al Hidraulica. El este fratele lui Danel Dinu, care controleaza compania. Investitia in productia de energie electrica este gandita pentru reducerea costurilor, centrala urmand sa acopere consumul propriu al companiei, iar surplusul va fi vandut in piata. Societatea spera sa obtina venituri suplimentare din vanzarea certificatelor verzi pe care le va primi de la stat pentru energia verde produsa. Compania vinde 97 de milioane de actiuni, reprezentand 41% din capital, la un pret cuprins intre 0,11 si 0,125 lei, evaluandu-se astfel la minimum 26 mil. lei (6 mil. euro). Pretul final va fi stabilit in functie de gradul de subscriere al ofertei. Oferta este intermediata de firma de brokeraj Confident Invest si se incheie pe 3 decembrie. Compania a avut anul trecut afaceri de 11,2 mil. lei (2,64 mil. euro), in scadere cu 36% fata de 2008, si un profit net de 5.500 de lei, potrivit datelor financiare publicate in prospectul de oferta. In primul semestru, afacerile companiei au fost de 5,15 mil. lei (1,21 mil. euro), in scadere cu 14% fata de perioada similara a lui 2009. "In 2009 a fost o scadere a cifrei de afaceri ca urmare a restructurarii din 2008, cand de la 350 de angajati am ajuns la 240 de angajati, dar si piata a inregistrat o scadere. Am reusit totusi sa ne mentinem datorita exporturilor", a explicat Ionel Dinu. Compania produce echipamente hidraulice pentru utilaje agricole, care sunt vandute pe piata interna pentru productia de tractoare, dar si la export in Iran si Egipt. Compania mai produce cilindri hidraulici si pompe hidraulice, fiind singurul producator local pentru anumite categorii de echipamente. Compania isi propune o promovare mai agresiva in perioada urmatoare pentru produsele noi, printre care se numara un cilindru telescopic pentru remorci de autobasculante, prin intrarea in service-urile pentru autocamioane. Proprietarul Hidraulica mai controleaza producatorul de tractoare si utilaje agricole MAT Craiova (MTCR) si producatorul de silozuri si mori pentru cereale Islaz Alexandria (ISLZ), ambele companii fiind listate pe piata RASDAQ. MT Craiova si-a majorat recent capitalul cu 6 mil. lei, din care 3,6 mil. lei au fost subscrisi de actionarul majoritar, iar SIF Oltenia a participat cu 2,4 mil. lei. SIF Oltenia este actionar minoritar si la Islaz. Dinu ar putea miza astfel pe sprijinul SIF-urilor in oferta de la Hidraulica Plopeni. De la jumatatea lui 2008 nicio companie locala nu s-a mai incumetat sa lanseze IPO-uri in vederea listarii la Bursa, din cauza prabusirii pietei. Nici contextul actual nu este favorabil finantarilor prin Bursa, activitatea investitorilor la BVB fiind la un minim al ultimilor ani. Contextul nu ii sperie insa pe reprezentantii Hidraulica. "Am fost optimisti cand am inceput aceasta afacere si sper sa se subscrie", a precizat Ionel Dinu.