Unde trebuia sa-ti pui banii la inceputul anului ca sa-i dublezi? - 02 decembrie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Cei care ar fi mizat la inceputul anului pe titlurile combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) s-ar fi bucurat in prezent de un câstig de 489%, crestere bazata in principal pe anuntul de scoatere la privatizare a companiei si interesul manifestat de ru­­sii de la TISE de a prelua combinatul chimic. Putini investitori au anticipat insa cresterea in conditiile in care combinatul inregistrase pierderi majore in anii precedenti.Anul 2011 a mers cum nu se poate mai bine pentru producatorul de ingrasaminte chimice Azomures Târgu-Mures (AZO), ale carui actiuni au adus investitorilor un câstig de 183% in primele 11 luni. Recolta bogata din acest an a majorat puternic vânzarile si profitul companiei, iar anuntul privind preluarea Azomures de catre grupul Ameropa a trimis la cer cotatia actiunilor combinatului chimic.Evolutia de anul acesta a actiunilor Azomures nu a fost chiar o surpriza având in vedere performantele acestor titluri din anii precedenti, care au adus randamente de 81,3% si respectiv 70,8% in 2009 si 2010.Cine anticipa din timp boomul din sectorul agricol de anul acesta putea miza si pe titlurile producatorului de masini agricole Mecanica Ceahlau (MECF) si ale producatorului de piese pentru masini agricole Mefin Sinaia (MEF), care au crescut pe bursa cu 58% si, respectiv, 30%.