Cine sa mai investeasca in criza intr-o tara superfiscalizata? - 29 iulie 2010
Bursa de la Bucuresti a inregistrat ieri prima corectie dupa cresterile spectaculoase din ultima saptamana, tranzactiile cu actiuni din piata cumuland 4,7 mil. euro. Cel mai mult au pierdut SIF-urile, care s-au depreciat in medie cu 2,1%, in timp ce indicele BET-C a inregistrat o scadere nesemnificativa, de 0,3%. Principalele 10 titluri lichide de pe piata au coborat in medie cu 0,9%. Unii brokeri din piata sunt rezervati si spun ca situatia dificila de la nivel intern va tine Bursa pe loc in urmatoarele luni. "Eu vad lucrurile cu un relativ pesimism. Adica pe termen de cateva luni ma astept la o stagnare a pietei si nu cred ca va fi nimic senzational in aceasta perioada din cauza masurilor anticriza ale guvernului, care nu exista. Cine sa mai investeasca in criza intr-o tara superfiscalizata? Poate sa evolueze mai fericit exportatorii romani, dar nu prea avem in primele 10 companii de la Bursa exportatori. Sunt mai mult societati financiare", spune Nicolae Ghergus, directorul general al Confident Invest. Scaderile inregistrate de SIF-uri vin dupa doua sedinte pe parcursul carora acestea au sarit cu peste 8%. Optimismul de pe Bursa a fost alimentat anterior de cresterile externe in conditiile in care majoritatea bancilor europene au trecut testele de stres la care au fost supuse. Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au coborat ieri cu 2,9% pe un rulaj de 5,4 mil. lei. Cea mai mare scadere in randul SIF-urilor a fost consemnata de titlurile SIF Muntenia (SIF4), care au pierdut 3%, in timp ce titlurile SIF Transilvania (SIF3) au inchis cu o scadere de 0,9%. Actiunile Transgaz Medias (TGN) au pierdut 2,3%, iar cele ale Transelectrica Bucuresti (TEL) au stagnat la nivelul pietei. In stagnare au inchis si titlurile OMV Petrom (SNP) si BRD Société-Générale (BRD), transferurile cu acestea din urma cumuland 3,2 mil. lei. Singura crestere din topul celor mai lichide actiuni tranzactionate ieri a fost inregistrata de actiunile Compa Sibiu (CMP), care au castigat 1,2%. La polul opus s-au aflat titlurile Remedia Deva (RMAH), care au pierdut 7,4% pe un rulaj scazut. Actiunile Cocor Bucuresti (COCR) au pierdut ieri 29%, pe fondul unor tranzactii nu foarte ridicate insa. O scadere mai importanta au consemnat si titlurile firmei de constructii Forconcid Ramnicu-Valcea (FOND), care s-au depreciat ieri cu 13,4%. "Cred ca aprecierile din ultimele zile s-au datorat cresterilor companiilor financiare din zona euro care au venit ca urmare a trecerii testelor de stres. Adica s-au domolit niste nelinisti legate de sectorul bancar si mai putin de ce rezultate exceptionale au raportat", spune Ghergus. Bursa americana a deschis ziua cu o scadere de 0,4%, dupa ce au inchis pe minus si sedinta precedenta, in urma unor rapoarte mixte la nivelul economiei. Principalii indici europeni consemnau dupa inchiderea sedintei de la Bursa scaderi de pana la 1%.