Sell in May. And go away? - 11 mai 2011

De la TradeVille.ro wiki

Ieri am consemnat la Bursa de Valori o noua sedinta corectiva, in pofida faptului ca in cea mai mare parte a zilei principalii indici europeni s-au situat cu aproximativ un procent peste nivelurile de referinta ale sedintei precedente. Piata a avut o deschidere negativa, doar indicele financiar BET-FI trecand conjunctural "pe verde" in prima ora de tranzactionare, insa pana la final tendinta de declin manifestata de la inceputul lunii s-a conturat mai clar. Astfel, indicii BET si BET-C au pierdut 0,82% si, respectiv, 0,78%, in timp ce indicele BET-FI a consemnat o depreciere asemanatoare (-0,80%), pana la valoarea de 24.892,50 puncte. "La noi e data perioadelor de referinta si de aceea avem si acest declin al cotatiilor. Este insa rezultatul unor ajustari de preturi ex-dividend, mai degraba decat al vreunor vanzari agresive", a explicat pentru Curierul National Adrian Ciudin, director Departament Tranzactionare si Analiza la SSIF Carpatica Invest. Acesta spune ca volumele in scadere din ultimele 3-4 sesiuni ar putea fi inceputul unei perioade de acalmie pentru piata romaneasca. "In mod evident suntem insa intr-o faza de corectie. Este si luna de asa natura. Sintagma Sell in May and go away se pare ca este valabila in acest an la noi", a spus Ciudin spunand ca acum unii investitori marcheaza in timp ce altii iau in portofolii cam ce le trebuie pentru toamna-iarna, urmand ca in lunile de vara activitatea de tranzactionare sa se reduca. Daca nu apare nimic spectaculos pe extern, fie ca va fi o conturare a rezolvarii crizelor, fie o inrautatire catalizata de problemele datoriilor suverane ale Greciei si Spaniei, probabil nici pe piata locala nu vor mai fi miscari majore. Intrarea sau iesirea agresiva a unui fond de investitii sau a unui investitor de calibru raman improbabile. La FP, "fortele sunt echilibrate" Mai mult de o treime din rulajul de ieri al pietei regular, de 24,46 milioane lei, a fost asigurat de tranzactiile in valoare de 8,73 milioane lei pe titlurile Fondului Proprietatea (FP), care au scazut cu 2,15%, pana la pretul de 0,545 lei/actiune. Adrian Ciudin spune ca vanzarile ceva mai agresive din ultima perioada au fost determinate de frica unui aflux de actiuni FP catre piata ca urmare a distribuirilor efectuate de stat in contul proceselor de despagubire. Acestora li s-au interpus insa cumparatori care au venit atat din partea fondurilor de investitii, cat si ai market-makerilor si a banilor adusi de Franklin Templeton. "De aceea Fondul are administrator. Sa il sustina. Deocamdata fortele sunt echilibrate", a mai spus brokerul de la Carpatica, adaugand ca este de vazut in ce masura dupa perioada ex-dividend cumparatorii vor avea aceeasi sustinere sau dimpotriva, vor face un pas inapoi pentru a continua acumularile de mai jos. Celelalte titluri din componenta BET-FI, cele ale societatilor de investitii financiare, au insumat transferuri de 7,5 milioane lei. Ciudin spune ca indicele ramane in zona rezistentei de 26.000 de puncte, care reprezinta retragerea de 50% a picajului de anul trecut si ca aceasta a fost trecuta doar printr-un "spike" la sfarsitul lunii martie si inceputul lui aprilie. Privit in ansamblu, indicele pastreaza insa un trend usor crescator incepand cu iunie 2010, evoluand in interiorul unui canal ascendent, a mai aratat Ciudin. Pe locul doi in topul rulajelor, cu transferuri totalizand 3,36 milioane lei, s-au situat actiunile Bancii Transilvania (TLV), care s-au depreciat usor, cu 0,33%, pana la nivelul 1,505 lei/actiune. Prin contrast cu restul pietei, titlurile Transelectrica (TEL) si cele ale combinatului chimic Azomures Targu Mures (AZO) au crescut cu 4,81% si, respectiv 3,53%. Pe piata Rasdaq activitatea de tranzactionare a fost redusa, emitentul cel mai lichid, cu tranzactii insumand 0,66 milioane lei, fiind pentru a doua zi consecutiv Conpet SA Ploiesti (COTE), ale carui titluri au scazut cu 2,55%.