Scaderea inflatiei, la orizont - 26 ianuarie 2023: Diferență între versiuni

De la TradeVille.ro wiki
(csv2wiki)
 
m (TradeVilleWiki a redenumit pagina La Prima Ora - 26 Ianuarie 2023 în Scaderea inflatiei, la orizont)

Versiunea de la data 8 septembrie 2023 09:43

Scaderea inflatiei, la orizont

Potrivit minutei sedintei de politica monetara a Consiliului de Administratie al BNR din 10 ianuarie 2023, se estimeaza ca rata anuala a inflatiei va ajunge la un procent de o cifra incepand cu T3 2023. Aceasta previziune marcheaza un devans cu trei trimestre fata de prognoza anterioara, in principal datorita prelungirii schemelor de plafonare si compensare a preturilor la energie pana la 31 martie 2025, precum si datorita modificarii caracteristicilor acestor scheme, incepand cu 1 ianuarie 2023. (Sursa: BNR)

Statul roman se imprumuta, din nou 

Ministerul de Finante a imprumutat ieri de la banci 1.3 mld. RON la o dobanda de 6.7% pe an. Certificatele de trezorerie sunt scadente in aprilie 2023 si au o valoare nominala de 500 mil. RON. Valoarea totala a cererii a fost de 1.94 mld. RON, la licitatie participand sapte dealeri primari. (Sursa: ZF)

Optimismul licare pe piata petrolului

Preturile petrolului au crescut, ieri, in speranta redresarii cererii agregate din China si a anticiparii ca mentinerea productiei de petrol la nivelurile curente vor contracara o potentiala recesiune economica globala. Pretul la termen al contractului Brent a crescut cu 17 centi, sau 0.2%, pana la 86.3 USD/baril. Pretul la termen al contractului WTI a crescut cu 7 centi, sau 0.1%, pana la 80.2 USD/baril. La sedinta OPEC+ de saptamana viitoare, este posibil ca nivelul actual al productiei sa fie mentinut la 2 mil. barili de petrol pe zi. (Sursa: Reuters)

Companiile germane devin mai optimiste

In aceasta luna, indicele privind climatul mediului de afaceri din Germania a inregistrat valoarea de 90.2, in linie cu asteptarile. Astfel, indicele, care reflecta asteptarile – pentru urmatoarele 6 luni - a 9,000 de firme germane din sectoarele de productie, comert, constructii si servicii, a ajuns la cea mai mare valoare din iunie 2022. Asadar, majoritatea antreprenorilor germani chestionati se arata optimisti in privinta viitorului apropiat. In ianuarie 2022, inainte de conflictul din Ucraina, valoarea indicelui se situa la 96. (Sursa: Trading Economics)

Companiile zilei:

LIFE IS HARD S.A. (LIH)

LIFE IS HARD S.A. - Compania de software, Life is Hard, a instiintat piata cu privire la tranzactiile efectuate de catre Barna Erik, in calitate de Director si membru al Consiliului de Administratie. Astfel, acesta a vandut in data de 20.01.2023, un volum de 10,000 de actiuni la un pret mediu ponderat de 2.65 RON, rezultand intr-o valoare a actiunilor vandute de 26,500 RON. (Sursa: BVB)

GALFINBAND SA GALATI (GALF)

GALFINBAND SA GALATI - Galfinband Galati, companie de produse metalurgice, raporteaza ca actionarul Golovatii Mihaela a ajuns sa controleze 21.47% din totalul drepturilor de vot ale societatii, depasind pragul semnificativ de 20%. Anterior, detinerile actionarului respectiv se ridicau la 16.89%. La sfarsitul anului trecut, Galfinband a anuntat incheierea procedurii reorganizarii, dupa ce, in 2018, intrase in insolventa. (Surse: raport curent societate; raport curent societate)

TESLA INC. (US.TSLA)

TESLA INC. - Tesla Inc. a declarat marti ca va investi peste 3.6 mld. USD pentru a-si extinde complexul Gigafactory din Nevada cu doua noi fabrici, una pentru a produce camionul electric Semi-Truck, iar cealalta pentru a produce bateriile de noua generatie, 4680. Noua tehnologie, deja prezentata, este esentiala pentru indeplinirea obiectivului companiei de a reduce la jumatate costurile bateriilor si de a creste productia de baterii de aproape 100 de ori pana in 2030. Extinderea demonstreaza ca Tesla se angajeaza, in cele din urma, la producerea pe scara larga a modelului Semi, care trebuia sa iasa pe usile fabricii in 2019. Tesla a facut primele livrari Semi, in decembrie 2022, catre PepsiCo, alte companii care s-au declarat interesate fiind UPS si Walmart. (Sursa: Reuters)

AMAZON COM INC (US.AMZN)

AMAZON COM INC - Amazon a declarat ca va oferi un abonament lunar de 5 USD pentru membrii Prime din SUA, care va acoperi o gama de medicamente generice si livrarea acestora la domiciliu, continuand astfel demersul gigantului comertului electronic de a intra in domeniul sanatatii. Programul, numit RxPass, include peste 50 de medicamente care se adreseaza la peste 80 de afectiuni cronice si se aliniaza cu strategia Amazon de a extinde portofoliul sau de servicii medicale. Conform altor surse, sute de lucratori din depozitele Amazon din Marea Britanie intentioneaza sa intre in greva astazi, ca parte a unei actiuni sindicale fara precedent, prima de acest fel din tara organizata de angajatii Amazon. In decembrie 2022, 98% din angajatii Amazon au votat in favoarea organizarii unei greve, ca raspuns la oferta Amazon de majorare a salariilor cu 50 de penny pe ora, crestere considerata insuficienta. (Surse: Reuters; Bloomberg)

Microsoft Corporation (US.MSFT)

Microsoft Corporation - Microsoft a raportat, in al doilea trimestru al anului fiscal 2023, venituri totale in valoare de 52.7 mld. USD, sub estimarile analistilor de 52.94 mld. USD, dar in crestere cu 2% fata de aceeasi perioada a anului precedent. Majorarea veniturilor a fost sustinuta in principal de segmentul Intelligent Cloud, care a generat venituri de 21.5 mld. USD (+18% vs T2 2022), si de segmentul Productivity Business Procesess, cu o crestere a veniturilor de 7% vs T2 2022, pana la valoarea de 17 mld. USD. Profitul net GAAP a scazut cu 12% vs T2 2022 pana la 16.4 mld. USD, in timp ce profitul net ajustat pe actiune GAAP a fost de 2.20 USD, in scadere cu 11% vs T2 2022. (Surse: Microsoft; Reuters)

Alphabet Inc. - actiuni clasa A (US.GOOGL)

Alphabet Inc. - actiuni clasa A - Documentele publice ale Alphabet, compania mama a Google, arata ca gigantul tech a disponibilizat deja peste 1,800 de angajati in California, ca parte a celei mai mari runde de concedieri din istoria companiei. Vineri, Google a anuntat ca urmeaza sa renunte la aproximativ 12,000 de angajati, adica 6% din forta de munca a companiei, dintre care, 1,845 (15% din totalul concedierilor) urmand a fi disponibilizati de la sediul central din California. (Sursa: CNBC)