Mai putine autorizatii de constructie - 01 noiembrie 2023

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 8 noiembrie 2023 21:21, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

In primele noua luni ale acestui an, numarul autorizatiilor de constructie eliberate, pentru cladiri rezidentiale, s-a aflat in scadere cu 23.5%, fata de perioada similara a anului trecut, cea mai mare scadere remarcandu-se in Bucuresti-Ilfov (-1,554 autorizatii) si Sud-Muntenia (-1,439 autorizatii). In luna septembrie 2023, comparativ cu aceeasi luna a anului trecut, s-a inregistrat o scadere atat a numarului de autorizatii de construire eliberate pentru cladiri rezidentiale (-20.5%), cat si a suprafetei utile totale (-44.7%). In ceea ce priveste cladirile nerezidentiale, se remarca acelasi trend de scadere numarului de autorizatii de construire pe cladiri nerezidentiale (-13.2%), cat si a suprafetei utile totale (-30.1%). (Sursa: INS)

Agricultura ramane sub 5% din PIB

Productia agricola in anul 2022 a scazut fata de anul precedent cu 15.8%. Cea mai mare diminuare a valorii a fost inregistrata in sectorul vegetal (-22.8%), in timp ce sectorul serviciilor prestate in agricultura a marcat o crestere de 29.2%. Sapte regiuni au consemnat valori negative per total, afectate de conditiile meteo neprielnice, exceptia fiind regiunea Sud-Muntenia, care a obtinut un avans de 1%. Contributia sectorului agricol la cresterea economica in anul 2022 a fost de 4.9%, ceea ce reprezinta o scadere sub pragul de 5%, inregistrat ultima oara in anul 2013 si o diminuare a trendului ascendent care a fost remarcat in perioada 2019-2021. (Sursa: Financial Intelligence)

Inflatia in zona Euro – scadere peste asteptari

Inflatia anuala din zona euro a scazut, in luna octombrie, la minimul ultimilor 2 ani, la 2.9%, de la 4.3% in luna precedenta si sub estimarea de 3.1% a consensului. De asemenea, inflatia de baza, ce exclude preturile volatile la alimente si energie, a scazut la 4.2% in octombrie 2023, de la 4.5% in urma cu o luna. Totodata, conform Eurostat, economia zonei euro s-a contractat cu 0.1% in trimestrul al treilea, potrivit estimarilor provizorii, sub estimarile consensuale conform carora PIB-ul ar fi ramas neschimbat fata de trimestrul precedent. BCE se asteapta ca economia zonei euro sa creasca cu doar 0.7% in acest an, cu 1% in 2024 si cu 1.5% in 2025. (Sursa: CNBC)

Activitatea de productie din China se contracta

Activitatea manufacturiera din China s-a contractat in mod neasteptat, in luna octombrie, subliniind provocarile pentru factorii de decizie politica in contextul crizei imobiliare si al cererii globale slabe. Indicele PMI oficial a scazut la 49.5, sub pragul de 50 de puncte care indica o contractie. PMI non-manufacturier a scazut, de asemenea, semnaland o incetinire si in sectorul serviciilor. Slabiciunea cererii este legata de criza imobiliara si de reducerea cheltuielilor cu proiectele de infrastructura. Atat exporturile, cat si importurile au scazut pentru a opta luna consecutiv, indicand dificultati pe pietele externe. (Sursa: Reuters)

ASCENDIA SA (ASC)

Ascendia a anuntat lansarea a 6 cursuri de e-learning in cadrul proiectului national de educatie digitala si de securitate cibernetica „Siguranta Online”, alaturi de Politia Romana si alte institutii. Obiectivul principal al initiativei este cresterea gradului de pregatire pentru a gestiona amenintarile in mediul online, cursurile fiind disponibile gratuit pentru copii, parinti si profesori. (Sursa: BVB)

ANTIBIOTICE S.A. (ATB)

Antibiotice a anuntat ca, in cadrul intrunirii AGA, din 30 octombrie 2023, actionarii au hotarat semnarea unui contract de finantare, cu Banca Europeana de Investitii, in valoare de 25 mil. EUR (cca. 123 mil. RON), in vederea cofinantarii unui proiect de investitii sub numele de “Capacitate de productie, ambalare si depozitare produse sterile, solutii si topice”. (Surse: BVB(1);BVB(2))

OMV PETROM S.A. (SNP)

OMV Petrom a raportat, in al treilea trimestru al acestui an, un profit net de 1.6 mld. RON, in scadere cu 64% fata de trimestrul al treilea din 2022. La noua luni, profitul net a fost de 2.5 mld. RON, valoare de trei ori mai mica decat in aceeasi perioada a anului trecut. Aceste rezultate au fost afectate de preturile mai scazute la energie, diminuarea cererii de gaze si electricitate, dar si de reducerea productiei ca urmare a reziviilor de la rafinaria Petrobrazi si centralele electrice de la Brazi. Rezultatele au fost sub asteptarile analistilor, care prognozau un rezultat net de 2.25 mld. RON la T3 2023, in timp ce rezultatul din exploatare era prognozat la 2.58 mld. RON, cu 2% mai mare fata de cat a raportat societatea. (Sursa: BVB)

SAMSUNG ELECTRONICS CO LTD (GDR) (US.SMSN)

Compania sud-coreeana Samsung Electronics a raportat ieri un profit operational trimestrial peste asteptarile analistilor, in ciuda unei scaderi de 77.6% fata de aceeasi perioada din 2022. Profitul operational a crescut cu 262.6% fata de cel obtinut in trimestrul precedent, semn ca industria de cipuri de memorie ar putea schimba in curand trendul descendent. Compania a precizat, in cadrul conferintei cu analistii, ca se asteapta ca cererea din trimestrul al 4-lea sa creasca odata cu promotiile de sfarsit de an, cu lansarea de noi produse de catre clientii sai importanti, precum si cu cererea puternica pentru inteligenta artificiala generativa. (Sursa: CNBC)

British Petroleum (UK.BP)

British Petroleum a raportat, ieri dimineata, o scadere abrupta a profitului trimestrial comparativ cu anul trecut, luand prin surprindere analistii. Gigantul energetic britanic a inregistrat o diminuare a profitului cu 8.15 mld. USD fata de 2022, chiar daca a depasit performanta din trimestrul precedent cu peste 2.5 mld. USD. Dupa publicarea raportului, pretul actiunii a scazut cu peste 4%. (Sursa: CNBC)

STELLANTIS N.V (US.STLA)

Stellantis a depasit estimarile privind veniturile in T3 2023, insa a raportat o scadere de 3.2 mld. USD a cifrei de afaceri, ca urmare a grevei UAW, care a durat 6 saptamani. Astfel, veniturile companiei au crescut cu 7%, la 45.1 mld. EUR, dintre care o crestere de 32% au inregistrat-o vanzarile de vehicule electrice cu baterii – similar cu GM (+32%) si peste Ford Motor (+15%). Directorul financiar al companiei a declarat ca impactul grevelor asupra profitului companiei ar fi mai mic de 797 mil. USD, ceea ce este o cifra optimista daca se compara cu pierderea GM (800 mil. USD) sau Ford (1.3 mld. USD). Actiunile Stellantis au crescut cu 2.8% in tranzactiile din pre-market. (Sursa: Barrons)

Siemens AG (DE.SIE)

Siemens si Microsoft au anuntat, in cursul saptamanii curente, un proiect comun de utilizare a inteligentei artificiale pentru a creste productivitatea si colaborarea intre om si tehnologie. Astfel, in cadrul programului Siemens Industrial Copilot, cele 2 companii vor colabora pentru a utiliza inteligenta artificiala generativa pentru industriile de productie, transport si sanatate, intr-un mod care va permite rezolvarea unor sarcini care durau, pana acum cateva saptamani, doar cateva minute. (Sursa: Reuters)

Pfizer Inc (US.PFE)

Pfizer se confrunta cu un declin din cauza cererii reduse pentru produsele COVID-19, ceea ce a dus la prima pierdere trimestriala din 2019 pana in prezent. Compania a inregistrat o taxa de 5.6 mld. USD pentru dozele returnate si stocurile in exces. Ratele anuale de vaccinare au scazut pe masura ce imunitatea populatiei creste. CEO-ul Albert Bourla a anuntat ca veniturile din produsele COVID se vor stabiliza. Pfizer vizeaza o crestere de 6%-8% a veniturilor din produsele non-COVID in 2023, pe masura ce noul vaccin RSV Abrysvo a generat vanzari de 375 mil. USD, fiind un produs promitator pe viitor. (Sursa: Reuters)

Alibaba Group Holding Ltd (US.BABA)

Alibaba, cea mai mare companie chineza de cloud computing si comert electronic, a prezentat Tongyi Qianwen 2.0, modelul sau de limbaj mare (LLM) actualizat, care are ca scop sa concureze cu gigantii americani din domeniul tehnologiei, precum Amazon si Microsoft. Modelul dispune de capacitati imbunatatite in ceea ce priveste intelegerea instructiunilor complexe, redactarea de texte, rationamentul si prevenirea dezinformarii. Alibaba a introdus, de asemenea, modele de inteligenta artificiala specifice industriei pentru aplicatii juridice si financiare. Platforma de servicii GenAI, permite companiilor sa isi creeze propriile aplicatii generative de inteligenta artificiala folosind date proprii, abordand preocuparile legate de confidentialitatea datelor. (Sursa: CNBC)