Importurile de gaze, in scadere - 19 aprilie 2023

De la TradeVille.ro wiki
(Redirecționat de la Importurile de gaze, in scadere)


In primele doua luni din 2023, Romania a importat o cantitate de gaze naturale utilizabile in scadere cu 64.9% fata de aceeasi perioada a anului precedent. In acelasi interval, productia interna de gaze a crescut cu 7.2%. Comisia Nationala de Strategie si Prognoza estimeaza, pentru 2023, o productie totala de gaze de 7.6 mil. tep (tone echivalent petrol), in crestere cu 2.1%, in timp ce importurile sunt prognozate sa scada cu 6.2% in 2023 vs 2022, pana la 2,185 tep. (Sursa: Profit.ro)

Economia chineza – crestere robusta[edit | ]

Conform Biroului National de Statistica din China, PIB a inregistrat o crestere puternica de 4.5% in primul trimestru din 2023. Este cel mai mare salt din T1 2022 pana in prezent, peste asteptarile analistilor Reuters, care estimau o crestere de 4%. Printre principalii factori care au contribuit la majorarea economiei chineze, se numara vanzarile cu amanuntul care au marcat o crestere de 10.6% in martie 2023 si investitiile in active fixe, care au marcat un plus de 5.1% de la inceputul anului pana in prezent. Totodata, sectorul serviciilor din China a inregistrat o crestere de 5.4% in primul trimestru comparativ cu T1 2022, pe masura ce guvernul chinez a pus capat seriei de restrictii impotriva COVID-19. (Sursa: CNBC)

Rata somajului creste in UK[edit | ]

Conform Oficiului National de Statistica, rata somajului in Marea Britanie a crescut la 3.8%, inregistrand astfel cel mai ridicat nivel din T2 2022 pana in prezent, peste valoarea de 3.7% prognozata de economisti. De asemenea, cresterea anuala a salariilor a fost revizuita la 5.9%, mult peste prognoza intiala de 5.1%, continuand sa creasca mai lent decat preturile, ceea ce face ca veniturile sa scada in termeni reali. De asemenea, pe fondul cresterii salariilor in ultima luna, se asteapta ca BoE sa majoree dobanda de referinta pana la 4.5% pentru a contribui la scadere inflatiei, care a depasit 10% in februarie 2023 . (Sursa: Reuters)

Perspectivele economice pentru zona euro se deterioreaza[edit | ]

Indicatorul ZEW, al sentimentului economic, ce masoara asteptarile expertilor cu privire la directia economica pentru zona Euro, a scazut cu 3.6 puncte, pana la 6.4, in aprilie 2023. A fost a doua luna de deteriorare a sentimentului, dupa cinci luni consecutive de cresteri, pe fondul incertitudinilor persistente privind perspectivele inflatiei si a cresterii ratelor de dobanda. (Sursa: Trading Economics)

Companiile zilei:[edit | ]

OIL TERMINAL S.A. (OIL)[edit | ]

OIL TERMINAL S.A. - La AGEA Oil Terminal din data de 18 aprilie 2023, actionarii prezenti la sedinta, printre care si actionarul majoritar, statul roman prin Ministerul Energiei, au hotarat actualizarea art. 7 din actul constitutiv al societatii, ca urmare a finalizarii operatiunilor de majorare a capitalului social. Majorarea de capital social cu aport in natura si in numerar face obiectul unor litigii, deoarece demersurile AGA si ale Consiliului de Administratie, facute in scopul majorarii capitalului social, sunt atacate in instanta de catre actionarul semnificativ, Dumitrescu Andrei Sebastian, care controla peste 17.35% din capitalul social al companiei, inainte de operatiunea de majorare. (Surse: BVB (1);BVB (2))

Volkswagen AG (DE.VOW)[edit | ]

Volkswagen AG - Producatorul german, Volkswagen, a declarat ca intentioneaza sa introduca inca 10 modele de vehicule electrice pana in 2026 si ca isi mentine interesul fata de piata din China. Pe aceasta piata, producatorii straini consacrati pierd teren in fata rivalilor locali, nou infiintati. Volkswagen este una dintre cele mai bine vandute marci de autoturisme din China din ultimele decenii, dar de la tranzitia accelerata catre mobilitatea electrica, cota sa de piata s-a diminuat datorita competitiei tot mai agresive din partea multor producatori locali. In februarie, producatorul chinez de vehicule electrice BYD a vandut mai multe masini decat producatorul german si alti producatori straini, marca sa devenind cea mai bine vanduta din China. De remarcat ca modelul electric al VW nu se va incadra pentru creditele fiscale oferite in SUA, deoarece nu respecta conditiile de asamblare a bateriilor in aceasta tara. Anuntul a fost facut luni, printre alti producatori care nu pot beneficia de creditele fiscale numarandu-se si BMW, Nissan, Rivian si Volvo. (Surse: Reuters (1);Reuters (2))

AIRBUS (FR.AIR)[edit | ]

AIRBUS - Airbus a anuntat intarzieri la livrarea unora dintre modelele sale. Compania europeana a avertizat companiile aeriene cu privire la intarzierile de aproximativ trei luni la livrarea celui mai bine vandut avion al sau, cu un singur culoar, in 2024. Airbus a precizat, totusi, ca aceste intarzieri nu reflecta o inrautatire a problemelor lantului de aprovizionare, de cand a revizuit planurile de productie la inceputul acestui an, reafirmand obiectivele de productie pentru 2024. Intarzierile afecteaza in special modelul A321neo, considerat mai dificil de construit datorita complexitatilor sale tehnologice. (Sursa: Reuters)

TOTAL ENERGIES SE (FR.TTE)[edit | ]

TOTAL ENERGIES SE - TotalEnergies, companie energetica franceza, a anuntat cresterea semnificativa a marjei costurilor variabile in activitatea de rafinare din Europa, in T1 2023. Astfel, marja a ajuns la 87.8 USD/tona, fata de 46.3 USD/tona, in perioada similara a anului trecut. Compania va publica situatiile financiare aferente T1 2023 in data de 27 aprilie. TotalEnergies precizeaza ca rezultatele vor fi influentate, pe de-o parte, de cresterea productiei de hidrocarburi si de cresterea marjei costurilor variabile ale rafinariilor din Europa, si, pe de alta parte, de cererea redusa pentru GPL in Europa, ca urmare a unei ierni blande. Marjele costurilor variabile ale rafinariilor din Europa sunt calculate ca diferenta dintre valoarea vanzarilor de produse rafinate si valoarea achizitiilor de petrol, precum si alte costuri variabile asociate achizitiei, totul impartit la cantitatea produsa de rafinariile respective. (Sursa: Reuters)

Apple Inc. (US.AAPL)[edit | ]

Apple Inc. - Apple a anuntat ca va oferi utilizatorilor Apple Card depozite cu dobanzi anuale de 4.15%. Depozitele vor fi oferite prin intermediul parteneriatului cu Goldman Sachs. Apple profita de contextul actual din sectorul bancar, in care consumatorii au inceput sa-si realoce economiile catre produse alternative la depozitele bancare, care sa ofere si dobanzi mai mari. Apple a anuntat ca dobanda la depozitele sale este de peste 10 ori mai mare decat media nationala, citand date din luna martie centralizate de autoritatea FDIC, care arata ca, in medie, castigul aferent unui depozit bancar in SUA este de 0.37% pe an. (Sursa: Reuters)

The Goldman Sachs Group (US.GS)[edit | ]

The Goldman Sachs Group - Goldman Sachs a incheiat primele trei luni ale acestui an raportand venituri de 12.2 mld. USD (-5.5% vs. T1 2022) si un EPS diluat de 8.79 USD (-18% vs. T1 2022). In primul trimestru al acestui an, Goldman Sachs a vandut, partial si in pierdere, portofoliul de credite Marcus, fiind pregatita pentru vanzarea restului portofoliului. La general, performanta institutiei financiare americane a fost mai slaba datorita activitatii relativ reduse in segmentul aferent serviciilor bancare de investitii si piete, care reprezinta principalul segment de activitate al Goldman Sachs. (Sursa: Goldman Sachs)

AMAZON COM INC (US.AMZN)[edit | ]

AMAZON COM INC - Amazon va initia un proiect de comunicare, denumit Ratatouille, in scopul imbunatatirii reputatiei sale in Franta, care nu este la fel de buna precum in alte tari europene. Prin intermediul campaniei sale de PR, concepute in urma cu trei ani, Amazon vrea sa faca cunoscute demersurile sale de a oferi consumatorilor francezi produse ale agentilor economici locali, precum si alte produse adaptate specificului local. In alte stiri, Autoritatea pentru Concurenta si Piete din Marea Britanie a inceput o investigatie formala asupra achizitiei de catre Amazon a companiei IRobot, pentru 1.7 mld. USD. Investigatia are un termen de finalizare fixat in data de 16 iunie 2023. (Surse: Bloomberg;MarketWatch)

Johnson & Johnson (US.JNJ)[edit | ]

Johnson & Johnson - Johnson & Johnson anunta, pentru primul trimestru al anului 2023, o cifra de afaceri de 24.7 mld. USD, in crestere cu 5.6% fata de T1 2022 si cu aproape 5% peste consensul analistilor. Cu toate acestea, compania incheie trimestrul cu o pierdere neta de 68 mil. USD, fata de un profit net de 5.1 mld. USD inregistrat in T1 2022, si cu o pierdera neta pe actiune de 0.03 USD, in scadere cu 101.6% fata de T1 2022, din cauza unei taxe speciale unice. Pe o baza ajustata, insa, profitul net pe actiune al companiei a fost de 2.68 USD, depasind cu peste 7% estimarile analistilor. Totodata, Johnson & Johnson si-a majorat prognozele pentru anul 2023, mizand pe noile sale tratamente impotriva cancerului si pe medicamentul pentru mielom multiplu - Darzalex. Compania se asteapta sa inregistreze, in acest an, un profit net ajustat pe actiune de aproximativ 10.6-10.7 USD. Actiunile au crescut cu peste 2% in tranzactiile dinaintea deschiderii pietei. (Surse: Reuters;Seeking Alpha)