AMD vs Intel vs Nvidia - Trade Talk 13 iunie 2023
Jocurile aratau tot mai bine dar in 2006, Nvidia i-a invitat pe developeri sa-si imagineze utilizari out-of-the-box pentru placile grafice produse. Vom crea ceva complet nou in tehnologie, a declarat CEO-ul Jensen Huang intr-o intalnire cu analistii. Niciunul dintre participanti n-a avut curiozitatea sa puna intrebari.
17 ani mai tarziu, Nvidia valoreaza aproape 1 tln. USD... de peste 3x mai mult decat la final de 2021. In lumea semiconductoarelor, orgoliile sunt uriase si nimeni nu-si plange de mila: AMD si Intel incep o cursa de urmarire a liderului AI, care le va marca pentru mult timp de-acum inainte.
1. GPU vs CPU[edit | ]
O singura litera intr-o abreviere avea sa schimbe totul Nvidia e #1 in sfera GPU ("graphics-processing units"). Intel domina inca aria CPU ("central-processing units"). Diferenta? Peste 800 mld. USD in capitalizare bursiera, la ora la care tastam aceasta portiune a textului. De fapt, Nvidia valoreaza de aproape 3x mai mult decat Intel si AMD la un loc.
Traditional, piesa vitala intr-un calculator sau server era procesorul central (adica CPU). In noua era AI, unitatile grafice (adica GPU) sunt cele puse la lucru. Jensen Huang ne ajuta sa-ntelegem: timp de cateva decenii ne-am concentrat pe recuperarea datelor, acum trebuie sa le generam... asa ca-n loc de milioane de CPU-uri, va fi nevoie doar de cateva, conectate in schimb la milioane de GPU-uri. Tot Huang arunca cifra care te face sa sari de pe scaun: pentru a fi insufletite de inteligenta artificiala, centrele de date au nevoie de hardware nou in valoare de un tri-li-on USD. Ori, in primul trimestru din 2023, asta-i un business care a crescut cu 14% la Nvidia (vs perioada similara din 2022), dar a batut pasul pe loc la AMD si a plonjat cu 39% la Intel. H100, vedeta celor de la Nvidia pe taramul AI, se vinde second-hand cu peste 40,000 USD. Un supercomputer A3 lansat de Google imperecheaza opt H100-uri cu un singur procesor Xeon produs de Intel (al carui pret de lista poate ajunge la 17,000 USD). Si nu-s doar cipurile, ci un intreg ecosistem de hardware si software pe care Nvidia l-a optimizat de-a lungul anilor... foarte greu de replicat de catre rivali (asta tot de la Huang stim, fireste).
2. Cine alearga dupa Nvidia?[edit | ]
In ultimii ani, tinta suprema a celor de la AMD n-a fost Nvidia ci Intel. Pre-AI, spre final de 2022, AMD a ajuns sa aiba aproape 1/3 din piata CPU si 18% din cea a serverelor (arie in care ponderea Intel a coborat intr-un singur an de la 89% la 82%).
In 2023, insa, prada isi schimba numele iar dupa ea alearga o haita tot mai numeroasa de pradatori.
Chiar in seara asta, live din San Francisco, AMD va lansa o noua generatie de cipuri destinate centrelor de date. La bursa, mai e ceva ce-atrage atentia: AMD se tranzactioneaza la nici 8x vanzarile totale estimate pentru urmatoarele 12 luni, comparativ cu 20x in cazul Nvidia. Si Intel coteste spre AI, dar prima lansare spectaculoasa in aria asta ar putea veni abia in... 2025. E a doua schimbare strategica de cand Pat Gelsinger a devenit CEO in februarie 2021, care debuteaza in circumstante nu tocmai faste: la inceput de 2023, vanzarile s-au redus pentru al 5-lea trimestru consecutiv (si cu 36% vs perioada similara din 2022). Rezultatul net a fost socant: 2.8 mld. USD cu minus in fata, marcand cea mai severa pierdere trimestriala din istoria companiei. Ca perspectiva: cu numai un an in urma, Intel reusea sa obtina un profit net de peste 8 mld. USD. Ultima ora: tocmai ce-am aflat, gratie unor surse Reuters, ca Intel vrea sa fie investitor-ancora in IPO-ul Arm. Coroana tehnologiei britanice e unul dintre cei mai buni desenatori de cipuri din lume, lucrand pentru legende ale industriei precum Apple, AMD, Nvidia, Qualcomm si chiar Intel. Prospectul IPO-ului a fost depus deja pe Wall Street, listarea la NASDAQ fiind asteptata in a doua parte a acestui an. In 2022, Nvidia a incercat sa cumpere Arm pentru cel putin 40 mld. USD insa deal-ul s-a prabusit rapid din cauza obiectiilor ridicate de agentiile de reglementare din SUA si Europa.
Tot ce faci in viata, fa cu copie, ca nu se stie... asa se termina "Balanta" lui Ion Baiesu. Tentatia diversificarii unui portofoliu bursier axat pe (cipuri) AI e lesne de-nteles. Pe bursa americana, Intel e mai jos cu 17% in ultimele 12 luni, iar AMD e mai sus cu numai 31%... comparativ cu un avans de 119% reusit de Nvidia in aceeasi perioada.
TOP TRENDING[edit | ]
Obligatiuni: Mai e saptamana asta si jumatate din saptamana viitoare... pana pe 21 iunie continua oferta publica de vanzare de obligatiuni Bittnet Systems (BNET). Noua emisiune (BNET27A) e denominata in RON si ofera o dobanda anuala fixa de 10%, platibila trimestrial, subscrierile putand fi lansate in intervalul de pret 96 - 104 RON pe obligatiune. La aceasta pagina sunt accesibile prospectul + informatiile complete de subscriere + analize detaliate ale emitentului.
Wall Street: S&P 500 si Nasdaq Composite au inchis ieri la cele mai mari cotatii dupa aprilie 2022... cei doi indici apreciindu-se vineri pentru a 4-a, respectiv a 7-a saptamana consecutiv. S&P 500 e mai sus cu 21% fata de minimele din octombrie anul trecut (iar Bank of America zice ca, odata ce un nou bull market e confirmat, in 92% din cazuri indicele continua sa se aprecieze in urmatoarele 12 luni). Tesla a saltat pentru 13 zile la rand, perioada in care actiunile s-au scumpit cu peste 35%.
Record: Apple a inchis ieri la cea mai mare cotatie din istorie (183.79 USD pe actiune)... primul nou record dupa ianuarie anul trecut. In 2023, Apple s-a apreciat cu 41% si a ajuns la o capitalizare bursiera de circa 2.89 tln. USD, avand o pondere de peste 7% din valoarea totala de piata a indicelui S&P 500.
Macro: In aceasta dimineata, banca centrala a Chinei a anuntat reducerea uneia dintre dobanzile de referinta... pentru prima oara in ultimele 10 luni. La pachet, institutia a pompat 2 mld. CNY (aproximativ 280 mil. USD) in sistemul bancar local. Luna trecuta, inflatia anuala la nivelul consumatorilor a fost de numai 0.2% (cu deflatie pentru a 8-a luna consecutiv la nivelul producatorilor).
STIAI CA?[edit | ]
Nvidia s-a listat la NASDAQ in ianuarie 1999, la 12 USD pe actiune. Cateva luni mai tarziu, compania lansa GeForce 256, primul GPU din lume. Nvidia a ajuns sa valoreze mai mult decat Intel abia in 2020.
Aceasta comunicare nu a fost pregatita in conformitate cu cerintele legale privind independenta cercetarii si nu are interdictii pentru difuzare. Cotatiile mentionate sunt cele de la sfarsitul zilei de tranzactionare. Investitia in instrumente financiare presupune riscuri specifice; performantele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achizitie si fluctuatiile valutei pot influenta randamentul investitiei. Vezi lista potentialelor conflicte de interese si modul de definire a acestora.