Cifra de afaceri din serviciile de piata prestate intreprinderilor a crescut - 23 august 2023

De la TradeVille.ro wiki

In iunie 2023, s-a inregistrat o crestere a cifrei de afaceri in serviciile de piata prestate intreprinderilor, fata de iunie 2022. In primul semestru al anului curent, comparativ cu cel al anului 2022, cifra de afaceri a crescut cu 16.1% (serie bruta), respectiv cu 17.3% (serie ajustata sezonier). Aceasta a crescut, in principal, datorita majorarii cifrei de afaceri in alte servicii furnizate intreprinderilor (20.4%), in activitati de servicii informatice (17.7%) si de transporturi (13.9%). (Sursa: INS)

Indicele BET isi reia ascensiunea[edit | ]

Indicele de referinta al pietei romanesti, BET, s-a apreciat cu 1.38%, la inceputul acestei saptamani. La evolutia crescatoare au contribuit Banca Transilvania (+5.7%), Transelectrica (+2.7%), Purcari (+0.9%), Fondul Proprietatea (+0.8%), Transport Trade Services (+0.6%) si Hidroelectrica (+0.45%). (Sursa: Ziarul Financiar)

Vanzarile de locuinte in SUA – in scadere[edit | ]

Vanzarile de locuinte existente in SUA au scazut, in iulie, la minimul ultimelor 6 luni, intrucat proprietarii de locuinte care sunt blocati in credite ipotecare ieftine se abtin de la vanzarea acestora, pe fondul scumpirii noilor credite imobiliare. Acest stoc limitat a dus insa la cresterea preturilor la locuinte pentru prima data din ianuarie 2023 incoace. Astfel, vanzarile de locuinte existente au scazut cu 2.2% anual in iulie, la 4.07 mil. unitati, fiind mai jos decat estimarile Reuters, care erau in jurul nivelului de 4.15 mil. unitati. Intre timp, ratele la creditele ipotecare au crescut din nou la cele mai ridicate niveluri din ultimele decenii, rata medie a creditului ipotecar cu rata fixa pe 30 de ani depasind 7% in ultima saptamana. (Sursa: Reuters)

Bancile americane – afectate de rating[edit | ]

Actiunile mai multor banci americane au scazut marti, dupa ce agentia de rating S&P Global a urmat modelul lui Moody’s si a redus rating-urile de credit ale unor creditori cu expunere mare pe proprietati imobiliare comerciale. Masura luata de S&P va provoca o scumpire a imprumuturilor pentru sectorul bancar care incearca sa isi revina dupa criza de la inceputul acestui an, cand trei creditori regionali au dat faliment, provocand turbulente mai ample in industrie. Printre bancile care au fost retrogradate in rating se numara Associated Banc-Corp, Valley National Bancorp, UMB Financial Corp si Comerica Bank. (Sursa: Reuters)

VISUAL FAN S.A. - ALLVIEW (ALW)[edit | ]

Compania romaneasca, Visual Fan, detinatoarea brandului AllView, a anuntat integrarea tehnologiei inovatoare Mini Led in noua sa gama de televizoare inteligente. Odata cu lansarea noilor televizoare iPlay Mini LED, seria 8000, de gama premium, acestia isi propun sa ofere o experienta vizuala captivanta prin lumini, contrast si culori imbunatatite, solutie esentiala pentru home theater, cu ajutorul ultimelor tehnologii din piata. Acestea vor functiona pe baza sistemului de operare Vidaa, conceput special pentru televizoare. (Sursa: comunicat societate)

Softbinator Technologies S.A. (CODE)[edit | ]

Softbinator Technologies a anuntat convocarea AGA, pentru data de 27 septembrie 2023, in cadrul careia, printre cele mai importante puncte, se va discuta propunerea de aprobare a majorarii de capital social cu suma de cca. 1 mil. RON, prin acordarea de actiuni gratuite catre actionari. Suma va fi accesata din profitul net aferent anului 2022, ramas nedistribuit, in suma de aproximativ 3 mil. RON. Actiunile noi vor fi alocate actionarilor societatii proportional cu detinerile in capitalul social, alocandu-se cate o actiune noua pentru fiecare actiune deja detinuta. Data de inregistrare este propusa pe 13 decembrie 2023, ex-date este pe 12 decembrie, iar data platii – pe 14 decembrie. (Sursa: comunicat societate)

Microsoft Corporation (US.MSFT)[edit | ]

Microsoft a anuntat ca Activision, companie pe care intentioneaza sa o achizitioneaze, va vinde drepturi de streaming din afara Spatiului Economic European catre Ubisoft, o tranzactie deja aprobata de Bruxelles. Tranzactia reprezinta o concesie facuta de Competition and Markets Authority (CMA), autoritatea britanica de reglementare a concurentei, care ar putea incheia astfel investigatia asupra achizitiei Activision de catre Microsoft, in valoare de 69 mld. USD. Microsoft a declarat faptul ca se asteapta la o revizuire din partea CMA pana in data de 18 octombrie. (Sursa: Reuters)

NVIDIA Corp. (US.NVDA)[edit | ]

Investitorii se asteapta ca rezultatele financiare ale Nvidia sa depaseasca estimarile trimestriale. Pentru piata, rezultatele Nvidia vor servi drept barometru pentru aproximarea cererii pentru tehnologiile AI, care utilizeaza mai ales cipurile produse de Nvidia. De la inceputul acestui an, indicele S&P a avansat mai ales datorita aprecierii actiunilor companiilor de tehnologie, precum Nvidia si Microsoft. (Sursa: Reuters)

Ford Motor Company (US.F)[edit | ]

Ford va fi subiectul unei investigatii a Administratiei Nationale pentru Siguranta Traficului pe Autostrazi din Statele Unite. Investigatia are la baza reclamatiile mai multor consumatori, care au experimentat probleme cu bateriile automobilelor, chiar si dupa ce Ford a rechemat in service-uri un numar de 48,924 modele Mach-E, produse intre anii 2021-2022. (Sursa: Bloomberg)

Boeing Co (US.BA)[edit | ]

Boeing se apropie de finalizarea unei comenzi din partea liniei aeriene australiene, Qantas Airways, pentru aeronave model 787 Dreamliner. Vanessa Hudson, CEO-ul Qantas, a declarat ca, prin aceasta noua investitie, va declansa o competitie pentru inlocuirea, pana la sfarsitul anului, a modelelor A333 existente, produse de Airbus. In 2022, Qantas Airways a comandat o duzina de aeronave A350-1000s, cele mai mari produse in Europa, capabile de zboruri non-stop de la Sydney catre Londra sau catre New York.(Sursa: Reuters)