Cu banii pregatiti - Trade Talk 26 iulie 2023

De la TradeVille.ro wiki
Trade talk logo.png

Raportarile financiare ale Big Tech au inceput intr-o nota optimista, chiar daca Microsoft nu a reusit sa dea pe spate investitorii.

Toata lumea astepta vesti despre AI. Vestile au venit: gigantii au planuri mari. Cel putin in ceea ce priveste cheltuielile, dat fiind ca reprezentatii companiilor au fost mai putin darnici cu informatiile despre estimarile de venit. 

Primele vesti de la Big Tech pentru cel mai recent trimestru[edit | ]

Redresarea operatiunilor de publicitate digitala ale Google si performanta solida a activitatii de cloud computing a Microsoft, intr-un moment in care multi clienti cauta sa rationalizeze cheltuielile din cauza incertitudinii economice, au ridicat veniturile companiilor peste asteptarile Wall Street. Concedierile de la inceput de an au stimulat, de asemenea, marjele de profit.

Veniturile Alphabet au crescut in al doilea trimestru calendaristic cu 7% fata de perioada similara a anului trecut. Astfel, au atins 74.6 mld. USD, peste estimarea Refinitiv de 72.82 mld. USD. Veniturile din cloud au urcat cu 28% de la an la an. Profitul ajustat a fost de 1,44 USD pe actiune fata de o estimare Refinitiv de 1.34 USD.

Si Microsoft a depasit asteptarile Wall Street cu venituri de 56.2 mld. USD. Profitul a fost de de 2.69 USD pe actiune, mai mare decat estimarea de 2.55 USD a Refinitiv. Totusi, compania a inregistrat o incetinire a cresterii pe unele segmente, in ciuda diverselor investitii ale companiei in inteligenta artificiala, inclusiv a parteneriatelor cu OpenAI si Meta.  Spre exemplu, veniturile din Azure au crescut doar cu 26% in al patrulea trimestru al anului, fata de 27% in trimestrul anterior (iar, atunci au decelerat de la 31%). Totodata, estimarile pentru trimestru in curs sunt sub asteptarile anterioare ale pietei. 

AI-ul de la orizont[edit | ]

Atat Microsoft, cat si Alphabet au indicat cheltuieli mai mari in trimestrele urmatoare, pe masura ce construiesc centrele de date necesare pentru a sustine o crestere asteptata a cererii de noi servicii de inteligenta artificiala generativa. Cu toate acestea, directorii ambelor companii au ezitat sa estimeze cat de mare ar putea fi cresterea veniturilor din inteligenta artificiala.

Microsoft, care are un avans important in domeniul AI datorita parteneriatului cu OpenAI, a declarat ca noua tehnologie a adaugat 1 punct procentual la cresterea platformei sale cloud Azure in trimestrul tocmai incheiat si ca va adauga 2 puncte in perioada curenta. CEO-ul Satya Nadella descrie aceste contributii ca importante, avand in vedere dimensiunea mare a diviziei de cloud. Intr-o dezvaluire rara cu privire la amploarea Azure, acesta a declarat ca veniturile din  cloud computing au urcat la 111 mld. USD in anul fiscal care s-a incheiat in iunie, Azure reprezentand pentru prima data peste 50% din veniturile totale ale Microsoft.

In ceea ce priveste cheltuielile, Microsoft a prezentat un plan agresiv pentru a satisface cererea pentru noile sale servicii de inteligenta artificiala. Costurile au crescut puternic pe masura ce Microsoft a construit noi centre de date pentru a sustine inteligenta artificiala, iar cheltuielile de capital ale companiei vor continua sa creasca in fiecare trimestru pe parcursul anului fiscal 2024.

Pariurile pe inteligenta artificiala ale Microsoft s-au extins in intreaga industrie. Cel mai recent, compania a incheiat un parteneriat cu Meta pentru a lansa modelul open source Llama 2 al platformei, care va fi gratuit pentru uz comercial sau pentru dezvoltatori.

 

TOP TRENDING... GLOBAL[edit | ]

Sub lupa: Tranzactia de 20 mld. USD prin care Adobe cumpara Figma va fi investigata de autoritati si in Uniunea Europeana. Adobe va fi suspusa unei investigatii amanuntite in legatura cu potentiala sa achizitie, dupa ancheta similara din Marea Britanie.

Luxul din afara SUA: Gigantul din industria luxului LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton a anuntat o crestere a profitului net de 30%,  datorita cresterii puternice din Asia si Europa. Grupul a raportat insa o incetinire a pietei de lux din SUA pe fondul incertitudinii economice.

The end?: Fed se pregateste, cel mai probabil, sa majoreze astazi dobanda cheie la cel mai inalt nivel din ultimii 22 de ani. Unii investitori cred ca aceasta ar putea fi ultima majorare din acest an, insa noi cresteri de dobanda nu sunt in totalitate excluse.

TOP TRENDING... LA BVB[edit | ]

TradeVille: Daca ati ajuns pana aici in TradeTalk-ul de azi, sigur aveti o pasiune pentru burse. Bun, si noi avem... asa ca haideti sa ne intalnim si sa lucram impreuna. Fii urmatorul broker de succes la TradeVille, CLICK AICI si afla toate detaliile despre aceasta oportunitate.

Parteneriat: Safetech Innovations (SAFE) a incheiat un acord de parteneriat cu Directoratul National de Securitate Cibernetica. Colaborarea va viza domenii precum: adoptarea si sprijinirea reciproca in adoptarea masurilor adecvate pentru prevenirea reaparitiei incidentelor similare de securitate cibernetica, activitati de cercetare si dezvoltare a tehnologiilor comune de securitate, organizarea de activitati comune de instruire atat pentru personalul propriu al celor doua entitati, cat si pentru alte organizatii cu responsabilitati in acelasi domeniu de competenta, precum si dezvoltarea de recomandari, orientari si bune practici in domeniul comunicatiilor critice si al infrastructurilor IT. 

STIAI CA?[edit | ]

Angajatii Microsoft sunt cunoscuti sub numele de softies. Asta nu induioseaza insa excesiv compania, care pregateste noi concedieri, dupa un val masiv la inceputul anului.