Fidelis – o noua emisiune debuteaza la tranzactionare - 03 august 2023

De la TradeVille.ro wiki

Cea de-a douasprezecea emisiune de titluri de stat Fidelis debuteaza la tranzactionare astazi. Cea mai recenta emisiune a acestor titluri cuprinde cinci emisiuni, dintre care trei sunt denominate in RON, dintre care una a fost dedicata donatorilor de sange, iar doua sunt denominate in EUR. Ratele de dobanda ale acestor emisiuni ajung pana la 7.3%, in cazul emisiunii in RON dedicate donatorilor de sange, respectiv 5.45%, in cazul emisiunilor in EUR. Maturitatile titlurilor de stat sunt curpinse intre 1 si 5 ani. (Surse: BVB;BRD)

Preturile productiei industriale – cresteri tot mai lente[edit | ]

In luna iunie 2023, preturile productiei industriale pe total piata (interna si externa) au crescut intr-un ritm anual de 3.8%, cea mai lenta crestere anuala din luna februarie 2021 pana in prezent. La nivelul pietei interne, preturile au crescut cu 6.31% fata de luna iunie 2022, in timp ce preturile aferente pietei externe au scazut cu 1.87%. Fata de luna mai 2023, preturile productiei industriale au scazut cu 0.6%. (Sursa: INS)

Preturile petrolului, in crestere[edit | ]

Preturile pertolului au crescut cu peste 1%, in cursul zilei de miercuri, atingand cele mai mari cotatii din luna aprilie pana in prezent. Cotatia contractelor la termen Brent a crescut cu 0.94%, pana la 85.71 USD/baril, iar cotatia contractelor la termen WTI a crescut cu 0.98%, pana la 82.17 USD/baril. (Sursa: Reuters)

Fitch retrogradeaza ratingul de tara al SUA[edit | ]

Agentia internationala Fitch a retrogradat ratingul de credit al guvernului american, de la AAA, cel mai bun rating de credit, la AA+. Decizia a atras critici din partea oficialilor americani. Janet Yellen, Secretarul de stat al Departamentului de Trezorerie a SUA a precizat ca decizia a fost luata in baza unor date arbitrare si invechite. Fitch a actionat in baza unei previziuni potrivit careia urmeaza o deteriorare fiscala in urmatorii trei ani. De asemenea, recurenta problemelor privind plafonul datoriei publice au contribuit la decizia de retrogradare din partea agentiei de rating. (Sursa: Reuters)

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL)[edit | ]

Conducerea companiei Electrica a publicat principalii indicatori operationali ai celui de-al doilea trimestru. Astfel, pe segmentul de distributie, volumul de energie electrica distribuita a fost de 4,014 GWh, in scadere cu 6.6% comparativ cu acelasi trimestru al anului trecut si cu 5.8% sub nivelul obtinut in T1 2023. In ceea ce priveste segmentul de furnizare, volumul energiei electrice furnizate in piata cu amanuntul s-a ridicat la 1,787 GWh, in scadere cu 5.5% fata de T2 2022 si cu 14.5% fata de T1 2023. (Sursa: comunicat societate)

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD)[edit | ]

BRD a anuntat piata cu privire la renuntarea la mandat a directorului general, Francois Bloch, incepand cu data de 26 septembrie 2023. In acest sens, Consiliul de Administratie reunit pe 2 august a decis numirea doamnei Maria Rousseva in calitate de director general, oferindu-i acesteia un mandat de 4 ani, incepand cu 26 septembrie 2023. In prezent, Maria Rousseva detine functia de Director General Adjunct Global Corporates, avand nevoie de aprobarea BNR pentru ocuparea noii pozitii. (Sursa: comunicat societate)

ASCENDIA SA (ASC)[edit | ]

Liderul solutiilor edutionale in Romania, Ascendia, informeaza piata cu privire la semnarea unui parteneriat strategic cu Samsung Electronics. Prin prezentul parteneriat, Ascendia va pune la dispozitie licente LIVRESQ pentru toate tablele Samsung Flip utilizate in institutiile de invatamant. Obiectul parteneriatului il reprezinta cresterea calitatii actului educational din Romania prin integrarea produselor software in sistem. (Sursa: comunicat societate)

Erste Group Bank AG (EBS)[edit | ]

Erste Group a obtinut aprobarea, din partea BCE, pentru un program de rascumparare de actiuni proprii in valoare de pana la 300 mil. EUR, echivalentul a 15 mil. actiuni (maximum 3.49% din capitalul social). Erste Group vizeaza anularea actiunilor pe care le va rascumpara. Programul se va desfasura in perioada 16 august 2023 – 29 iunie 2024. Pe langa acest program, Erste a anuntat intentia de a distribui un dividend brut per actiune de 2.7 EUR, pentru rezultatele exercitiului financiar 2023. (Surse: comunicat banca (1);comunicat banca (2);Erste Group)

Apple Inc. (US.AAPL)[edit | ]

Este de asteptat ca Apple sa raporteze o scadere a vanzarilor de iPhone pentru trimestrul aprilie-iunie, din cauza asteptarii noului model, in contextul unei economii lente. Analistii se asteapta ca firma sa impartaseasca detalii despre utilizarea inteligentei artificiale pentru crestere. Se preconizeaza ca scaderea veniturilor totale trimestriale va fi de 1.6%, cea mai abrupta din 2016 incoace. Vanzarile de iPhone ar putea sa scada cu peste 2%, in contrast cu cresterea din anul precedent. Comentariile viitoare ale companiei cu privire la AI ar putea influenta performanta actiunilor sale, care au crescut deja cu peste 50% in acest an. (Sursa: Reuters)

Wells Fargo & Co (US.WFC)[edit | ]

Wells Fargo se asteapta sa plateasca pana la 1.8 mld. USD pentru a alimenta un fond guvernamental de asigurare a depozitelor care a suferit o pierdere de 16 mld. USD din cauza colapsului bancilor. Noile propuneri de reguli de capital din SUA ar putea duce la ajustari in bilantul bancii. De asemenea, Wells Fargo este in discutii pentru a rezolva investigatiile privind comunicarile angajatilor pe canale de mesagerie neaprobate. Banca a autorizat un program de rascumparare de actiuni in valoare de 30 mld. USD dupa o crestere de 57% a profitului din trimestrul al doilea si a majorat dividendele in urma aprobarii din partea Rezervei Federale Americane (Fed). (Sursa: Reuters)

CVS Health Corporation (US.CVS)[edit | ]

CVS Health si-a majorat vanzarile cu 10.6%, in T2 2023, pana la 88.6 mld. USD. Cea mai mare contributie la cresterea vanzarilor provine din segmentul de beneficii pentru sanatate. Totusi, pentru intreg anul 2023, compania preconizeaza un profit net per actiune cuprins intre 6.53 – 6.75 USD/actiune, sub previziunile anterioare care indicau un interval de 6.90 – 7.12 USD/actiune. (Sursa: The Wall Street Journal)