Numarul salariatilor din SUA - conform asteptarilor - 10 aprilie 2023

De la TradeVille.ro wiki

Numarul salariatilor din economia americana, exceptand sectorul agricol, a crescut in martie conform asteptarilor, in conditiile in care piata de munca a dat tot mai multe semne de incetinire. Astfel, Departamentul Muncii din SUA a raportat o crestere a numarului de salariati de 236,000 – putin mai jos fata de estimarea Dow Jones de 238,000, si, totodata, contrastand cu nivelul de 326,000 din februarie. Desi numerele au fost aproape de previziunile economistilor, totalul a reprezentat cel mai mic castig lunar din decembrie 2020 si vine in contextul eforturilor Fed de a incetini cererea de forta de munca si de a scadea inflatia. Rata somajului a coborat la 3.5%, fata de asteptarile ca se va mentine la 3.6%. (Sursa: Reuters)

China – pasi mai lenti spre redresare[edit | ]

Redresarea economica a Chinei dureaza mai mult decat se anticipase anterior, ceea ce i-a determinat pe analistii de la Citi sa-si amane cu trei luni previziunile privind o revenire a pietei bursiere. In loc de luna iunie, Citi se asteapta acum ca pana la sfarsitul lunii septembrie indicele Hang Seng sa ajunga la 24,000 de puncte, ceea ce inseamna o crestere de aproximativ 18% fata de nivelul actual. Indicele Hang Seng a inchis joi la 20,331.20, inregistrand o crestere de aproximativ 2.8% de la inceputul anului pana in prezent. (Sursa: CNBC)

Valoarea creditarii retail se apropie de cea a creditarii corporate[edit | ]

La finalul anului 2022, volumul creditelor corporate a ajuns la 268.6 mld. RON, fiind de doar 1.4 ori mai mare decat volumul creditelor populatiei. Prin comparatie, in anii 2000, companiile luau credite de 30-40 de ori mai mari decat populatia, iar in urma cu 10 ani, creditele corporate erau duble fata de cele retail, conform datelor BNR. Evolutia celor doua segmente se explica atat prin privatizarea sistemului bancar, cat si prin faptul ca imprumuturile retail au explodat abia dupa anul 2000. (Sursa: ZF)

Presiunea inflatiei isi lasa amprenta[edit | ]

Rata inflatiei, care este in medie de 15%, a temperat puternic cresterea vanzarilor din magazine, fata de anii anteriori, cand acestea inregistrau salturi de doua cifre. In primele doua luni din 2023, cifra de afaceri din comertul cu amantuntul a crescut doar cu 3.9%. In cursul lunii februarie, inflatia la produsele alimentare a fost de 22%, in sectorul de servicii aceasta a inregistrat un nivel de 38%, iar in sectorul nealimentar – de 12%. Consumul din Romania, care reprezinta peste 60% din PIB, a scazut cu 0.6% in februarie fata de ianuarie, ceea ce denota o crestere economica sub presiune. Anul trecut, economia romana a avut o crestere de 4.8%, mult peste asteptarile economistilor. (Sursa: zfcorporate.ro)

Companiile zilei:[edit | ]

OIL TERMINAL S.A. (OIL)[edit | ]

OIL TERMINAL S.A. - Oil Terminal a anuntat piata cu privire la stadiul litigiilor cu referire la majorarea de capital social. Astfel, in data de 6 aprilie, Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins cererea depusa de actionarul Dumitrescu Andrei Sebastian cu privire la stramutarea dosarului 2023/118/2022. Ca urmare, apelul formulat de catre actionar, care avea ca obiect anularea integrala a Hotararii AGEA nr. 4/21.03.2022, prin care s-a aprobat data de inregistrare si data platii pentru procedura de majorare de capital, a ramas definitiv respins. Tot in data de 6 aprilie, societatea a primit o alta cerere de chemare in judecata, formulata de Dumitrescu Andrei Sebastian, avand obiect constatarea nulitatii absolute integrale a Deciziei Consiliului de Administratie al Oil Terminal nr.20 din 10.03.2023, prin care acesta a aprobat rezultatele operatiunii de majorare de capital. (Sursa: BVB)

SIF OLTENIA S.A. (SIF5)[edit | ]

SIF OLTENIA S.A. - Societatea de investitii financiare Oltenia S.A informeaza investitorii cu privire la initerea demersurilor pentru vanzarea participatiei de 11.64% detinuta in capitalul social al companiei Relee S.A. Medias. Compania intentioneaza sa vanda un numar de 62,080 de actiuni, la pretul de 11RON/actiune, reprezentand, o suma totala de 682,880 RON. Ordinul de vanzare este valabil incepand cu 11.04.2023. (Sursa: comunicat societate)

AIRBUS (FR.AIR)[edit | ]

AIRBUS - Producatorul de aeronave Airbus, va dubla capacitatea de productie in China a celui mai bine vandut avion, A320, adaugand o noua linie de productie la fabrica din Tianjin. Extinderea va avansa planul companiei de a produce pana la 75 de aeronave pe luna din familia A320neo, pana la finalul anului 2026. In plus, Airbus a semnat un acord cu o entitate chineza pentru achizitionarea a 160 dintre avioanele sale comerciale. Livrarile Airbus continua sa fie in scadere fata de anul trecut, lucru ce nu se reflecta in pretul actiunilor, care a inregistrat o crestere de 16% YTD. (Sursa: SeekingAlpha)

TESLA INC. (US.TSLA)[edit | ]

TESLA INC. - Producatorul auto Tesla, a comunicat ca va reduce preturile la vehiculele sale in SUA cu procente cuprinse intre 2% si 6%. Este cea de-a 5-a reducere initiata de companie de la inceputul anului curent si are loc in contextul in care guvernul american se pregateste sa adopte standarde mai stricte in ceea ce priveste creditele fiscale pentru vehiculele electrice. De la inceputul anului, Tesla a redus pretul modelului de baza, Model 3, cu un procent cumulat de 11%, iar pe cel al Modelului Y cu 20%, ceea ce, potrivit analistilor, poate afecta profitabilitatea companiei. Tesla a raportat in primul trimestru din 2023 o crestere a livrarilor de vehicule electrice cu 4% fata de trimestrul precedent. (Sursa: Reuters)

SAMSUNG ELECTRONICS CO LTD (GDR) (US.SMSN)[edit | ]

SAMSUNG ELECTRONICS CO LTD (GDR) - Samsung Electronics a anuntat ca va reduce semnifcativ productia de cipuri, din cauza unei scaderi bruste a cererii de smiconductori la nivel mondial. Reducerea neobisnuita a productiei vine ca urmare a prabusirii peste asteptari a profitului net, cu 96%, in primul trimestru. Conform analistilor, reducerea productiei ar putea imbunatati performanta financiara in trimestrul curent si ar putea sa accelereze revenirea preturilor cipurilor de memorie. Desi pe termen scurt compania a incetinit productia semiconductorilor, Samsung va continua sa inregistreze investitii pe termen lung in infrastructura si cercetare pentru a-si extinde avansul tehnologic. (Sursa: Reuters)

Toyota Motor Corporation (US.TM)[edit | ]

Toyota Motor Corporation - Producatorul auto japonez, Toyota, va introduce 10 noi modele pe baza de baterii si tinteste vanzari de 1.5 mil. de vehicule electrice pe an pana in 2026. La nivel mondial se asteapta ca vehiculele electrice sa reprezinte mai mult de jumatate din productia totala de vehicule pana in 2030. De asemenea, Toyota a anuntat ca va infiinta o noua unitate specializata de productie care se va concentra pe noua generatie de vehicule electrice. Compania a raportat vanzari in scadere cu 9% pe piata din SUA in T1 2023, in timp ce actiunile au inregistrat o usoara crestere (+0.4% YTD). (Sursa: Reuters)

The Walt Disney Company (US.DIS)[edit | ]

The Walt Disney Company - Disney l-a numit pe Asad Ayaz in functia de Chief Brand Officer, pozitie nou infiintata in companie, in ideea crearii unei viziuni unice pentru campaniile de marketing. Numirea lui Ayaz vine in contextul in care CEO-ul, Bob Iger, proaspat reintors la Disney, a inceput sa reorganizeze structura companiei. Totodata, Iger incearca sa reduca costurile cu 5.5 mld. USD, lansand recent primul val de 7,000 de concedieri. CEO-ul companiei a declarat ca intentioneaza sa reduca continutul general de divertisment al Disney, mentinand in acelasi timp focusul pe streaming. De la inceputul anului, pana in prezent, actiunile Disney au crescut cu 12.35%. (Sursa: CNBC)