Problemele bancilor tulbura bursele europene - 16 martie 2023

De la TradeVille.ro wiki

Bursele europene au scazut puternic in timpul sedintei de tranzactionare de miercuri, ca urmare a crizei sectorului bancar american, la care s-au adaugat vesti negative cu privire la banca Credit Suisse. Numeroase actiuni ale unor banci europene, printre care BNP Paribas, Commerzbank, Deutsche Bank sau UniCredit, au fost suspendate temporar de la tranzactionare. Declinul cotatiilor acestora, din timpul sedintei de tranzactionare au depasit, pe alocuri 10%. Indicele bursier pan-european, Europe Stoxx 600, a scazut cu 2.6%, intrucat actiunile tuturor sectoarelor din componenta sa, cu exceptia sectorului de ingrijire a sanatatii, s-au tranzactionat in scadere fata de inchiderea de marti. (Sursa: CNBC)

Preturile angro scad neasteptat, in SUA[edit | ]

Preturile angro din SUA au inregistrat un declin neasteptat de 0.1%, in luna februarie 2023 fata de luna ianuarie 2023, in contrast cu estimarile de crestere de 0.3% ale economistilor. Este a doua scadere lunara din ultimele 6 luni. Mai mult, in acest an, in luna februarie fata de luna ianuarie, vanzarile cu amanuntul au scazut cu 0.4%. In ianuarie, cresterea lunara revizuita a fost de 3.2%, cea mai mare valoare din martie 2021. (Sursa: CNBC)

Productia industriala a zonei euro deschide anul in crestere[edit | ]

In luna ianuarie 2023, productia industriala a zonei euro a crescut cu 0.9% fata de luna ianuarie 2022, depasind anticiparile economistilor, care anticipau o crestere de 0.2%. Astfel, productia industriala revine in teritoriul pozitiv, dupa o scadere de 2%, in luna decembrie 2022 fata de luna decembrie 2021. (Sursa: Trading Economics)

Romanii castiga mai putin fata de luna decembrie[edit | ]

Castigul salarial mediu net, raportat in luna ianuarie 2023, a fost de 4,254 RON, reprezentand o scadere de 3.3% fata de luna decembrie 2022. Similar, castigul mediu lunar brut a fost cu 3.9% mai mic fata de ultima luna din 2022. Dupa un an caracterizat de o inflatie rampanta, castigul salarial mediu net din ianuarie 2023 a fost cu 15% mai mare fata de cel din ianuarie 2022. (Sursa: INSSE)

Companiile zilei:[edit | ]

Fondul Proprietatea (FP)[edit | ]

Fondul Proprietatea - Hidroelectrica, compania controlata in proportie de 80% de statul roman si 20% de FP, a incheiat un parteneriat de joint-venture cu Masdar – una dintre cele mai importante companii de energie regenerabila din lume, in scopul de a dezvolta, investi, construi si exploata proiecte de energie verde in Romania. In alte stiri, Fondul Proprietatea a raportat un VUAN de 2.5728 RON/actiune, pentru data de 28 februarie 2023, o valoare aproape identica cu VUAN aferent datei de 31 ianuarie 2023. Pretul de inchidere al lunii februarie era cu 18% mai mic decat VUAN (fata de un discount de 21% realizat la finalul lunii ianuarie 2023). Valoarea participatiei Fondului in Hidroelectrica a ramas aproape nemodificata fata de sfarsitul lunii ianuarie. (Surse: ZF;raport lunar FP (1);raport lunar FP (2))

TERAPLAST SA (TRP)[edit | ]

TERAPLAST SA - Dupa o modificare a componentei sale, Bursa de Valori din Viena a inclus actiunea TeraPlast in indicele ROTX EUR, intrarea fiind in vigoare de la 20 martie 2023. Romanian Traded Index (ROTX) este un indice de pret ponderat in functie de capitalizarea de piata, alcatuit din cele mai lichide actiuni tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti, diseminat in timp real de Wiener Börse, Bursa de Valori de la Viena. Astfel, compania isi va creste vizibilitatea si pe pietele externe, de unde poate sa atraga investitori. (Sursa: ZF)

BUCUR OBOR SA BUCURESTI (BUCU)[edit | ]

BUCUR OBOR SA BUCURESTI - AGA anuala a Bucur Obor este convocata pentru data de 20/21.04.2023. Pe ordinea de zi, printre altele, Consiliul de Administratie al societatii propune repartizarea integrala a profitului net al anului 2022 in categoria "alte rezerve". Profitul net este de 18.9 mil. RON (+7.7% vs. 2021). Astfel, ar fi al doilea an consecutiv fara plata unui dividend, dupa anul 2021. La AGA, actionarii vor vota si proiectul de buget pentru acest an, care prevede, printre altele, un rezultat net realizat distribuibil de 22.1 mil. RON (+19.8% vs. valoarea bugetata in 2022). Cu alte cuvinte, societatea ar avea posibilitatea sa distribuie sume din rezultatul net realizat in 2023, in limita cuantumului mentionat anterior. (Surse: BVB (1);BVB (2))

ARTEGO SA Tg. Jiu (ARTE)[edit | ]

ARTEGO SA Tg. Jiu - Conducerea Artego S.A. a anuntat piata cu privire la convocarea AGA din data de 19.04.2023. Pe ordinea de zi, printre altele, se afla propunerea de repartizare a profitului net obtinut in 2022. Astfel, din cele 12.3 mil. RON, compania propune distribuirea de dividende in valoare de 4.4 mil. RON, ceea ce rezulta intr-un dividend brut/actiune de 0.54347 RON. Raportat la pretul de inchidere din 15.03.2023, randamentul dividendului propus ar fi de 4.1%. (Sursa: BVB)

BAYERISCHE MOTOREN WERKE (BMW)[edit | ]

BAYERISCHE MOTOREN WERKE - BMW se asteapta ca peste 50% din vanzarile noi sa fie reprezentate de vehicule complet electrice. In plus, compania ar putea produce un automobil alimentat cu hidrogen din 2025. Pana in 2026, BMW se asteapta ca o treime din totalul vanzarilor sa provina din modelele electrice. In 2022, masinile electrice au reprezentat doar 9% din vanzarile producatorului. (Sursa: Reuters)

Microsoft Corporation (US.MSFT)[edit | ]

Microsoft Corporation - Microsoft a anuntat ca va plati un dividend trimestrial de 0.68 USD/actiune, pe data de 8 iunie 2023, catre toti actionarii inregistrati la data de 18 mai 2023 (data ex-dividend: 17 mai 2023). Randamentul anualizat al dividendului este de 1%. Valoarea dividendului trimestrial este identica cu cea a ultimului dividend platit de companie. (Sursa: comunicat companie)

Credit Suisse Group AG (US.CS)[edit | ]

Credit Suisse Group AG - Presedintele Saudi National Bank, principalul actionar al Credit Suisse, cu o detinere de 9.9%, a declarat ca nu va mai furniza capital suplimentar bancii elvetiene, daca aceasta ar mai lansa o noua oferta de atragere de fonduri. Actionarul saudit, care a pierdut o treime din valoarea investitiei in Credit Suisse in cateva luni, nu doreste sa treaca de pragul de detineri de 10%. Cotiatia actiunii Credit Suisse s-a prabusit cu pana la 25%, in timpul sedintei de ieri, ajungand la un nou minim record. (Surse: Bloomberg (1);Bloomberg (2);Reuters)